Peronul metroului. In dreapta mea o femeie intre doua varste, poate pe la 35 de ani, plange timid. Toata fiinta ei transmite neputinta. Polonezii din jurul ei o privesc compatimitor. Un domn si-ar dori sa o consoleze. Face curajos un pas inainte dar apoi se retrage resemnat. Priveste in gol. La urma urmei ce ar fi putut sa-i spuna pentru a o consolola ? Nimeni nu-i va mai putea aduce bucatica de identitate si de mandrie nationala la care a atentat moartea azi.
Metroul e imbracat in haine negre azi. O tanara blonda are ochii rosii si lacrimile in priviri. Dar e puternica. Nu isi doreste sa atraga atentia multimii cu plansul ei. Declaratiile de condoleante si sirul evenimentelor tragice se repeta la nesfarsit pe ecranele suspendate. Oamenii nu mai citesc. Stiu deja ce spune panoul. Se mai aude doar horcaitul metroului ce strabate in viteza tunelul. Tacerea a paralizat multimea. Se cunosc deja. Imbracamintea neagra ii tradeaza. Toti se indreapta spre Palatul Prezidential.
O seara intre polonezi Foto: Franziska Dasnoy |
In fata mea o domnisoara zambeste cald si aprinde o lumanare. De nicaieri, din senin, se aude o voce puternica de bariton ce da semnalul imnului. Mii de oameni il urmeaza. Fata zambareata isi intoarce privirea de la candale spre multime si izbucneste intr-un plans chinuitor. Polonezii isi canta durerea la unison.
O coloana oficiala intrerupe procesiunea si randurile multimii se rup instantaneu. Batranul Mazowieski, i.e primul prim-ministru al Poloniei necomuniste, paraseste Palatul Prezidential. Il urmam si noi pe banda dreapta.