Senatorul PDL Iulian Urban i-a acuzat, joi, pe ofiterii SPP din coloana oficiala a presedintelui Senatului, Mircea Geoana, ca au trecut pe culoarea rosie a semaforului la o intersectie din Bucuresti, in timp ce doi pietoni se angajasera in traversare, relateaza Mediafax.

Urban a declarat jurnalistilor, la Senat, ca, joi dimineata, in jurul orei 9.00, masinile SPP din escorta care il deserveste pe presedintele Senatului, Mircea Geoana, au trecut pe culoarea rosie a semaforului amplasat la intersectia Calea Victoriei cu Ion Campineanu, ocolind pietonii angajati regulamentar in traversare.

Senatorul PDL a descris astfel incidentul: "La ora 9.00, ma grabeam sa ajung la Senat (...), pe Calea Victoriei, in Piata Revolutiei, ma trezesc cu claxoane, era claxonul specific celor de la SPP. Ma uit, vad un B-77-TRM, un Mercedes cat toate zilele cu care circula presedintele Senatului. In spate un BMW B-35 sau B-39-RCM. Normal, cand am avut unde, m-am dat la o parte. Am oprit la semafor langa magazinul Muzica. Vine trecerea de pietoni de langa Hotel Novotel, era o femeie cu un baietel de mana, care se angajase in traversare. Baietii acestia smecheri ocolesc pe toata lumea care era la semafor, au trecut cred la un metru de femeia asta care s-a oprit in ultimul moment si si-a tras baietelul inapoi, iar ei au trecut bine-mersi inainte".

Urban a mentionat ca, dupa ce a ajuns la Senat, a incercat sa obtina explicatii de la ofiterii SPP de la masina presedintelui Senatului, care i-ar fi "servit o mostra de golaneala marca SPP".

Urban a spus ca a intrebat la MAI daca o coloana oficiala poate trece pe culoarea rosie a semaforului, in conditiile in care semnalele luminoase nu erau in functiune, iar in intersectie nu se afla niciun agent de circulatie si a precizat ca raspunsul a fost negativ.

El a mentionat ca va face o adresa catre Politia Capitalei, in care va solicita, "daca tot suntem in perioada in care vorbim de smecherii din trafic", inregistrarea efectuata de camerele de supraveghere din zona.

Recent senatorul PDL Iulian Urban a propus, in completarea initiativei legislative prin care vrea ca amenzile rutiere sa fie aplicate in functie de venitul soferilor, introducerea notiunii de cazier auto, precum si retinerea permisului pentru soferii violenti in trafic.

Reactie Mircea Geoana: Urban este in cautare de publicitate, eu nu conduc masina

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat joi, in replica la afirmatiile lui Iulian Urban privind modul in care circula autoturismul sau de serviciu, ca democrat-liberalul este in cautare de publicitate, relateaza Agerpres.

"Eu nu conduc masina, deci intrebarile le puneti SPP. Vreau sa va asigur ca totul a fost in regula, iar domnul senator Iulian Urban este in cautare de publicitate", a explicat Geoana.

Update: Coloana oficiala in care s-a deplasat, joi, masina presedintelui Senatului, Mircea Geoana, nu a pus in pericol viata niciunui participant la trafic, a precizat Serviciul de Paza si Protectie (SPP), printr-un comunicat.