Romania si Bulgaria vor construi cel putin inca doua poduri peste Dunare, intre Calarasi-Silistra si Bechet-Oreahovo, si cauta solutii pentru a elimina taxele de tranzit la podul Giurgiu-Ruse pana la inceperea sezonului estival, macar pentru autoturisme, au anuntat premierul roman si cel bulgar, transmite Mediafax.

Cei doi prim-ministri, Emil Boc si Boiko Borisov, au inaugurat, vineri, linia de ferryboat care leaga cele doua tari, intre Turnu Magurele si Nicopole, anuntand la finalul ceremoniei ca intentioneaza sa finalizeze si alte proiecte comune.

Astfel, autoritatile romane si cele bulgare vor continua lucrarile de constructie a podului de la Calafat-Vidin si intentioneaza sa realizeze cel putin inca doua noi poduri, intre Calarasi-Silistra si Bechet-Oreahovo, dupa ce vor identifica sursele de finantare.

Cei doi premieri au anuntat totodata ca analizeaza solutiile de desfiintare a taxelor de tranzit la podul de la Giurgiu-Ruse pana la inceperea sezonului estival, cel putin pentru autoturisme.

Conform informatiilor transmise de partea bulgara, ferryboat-ul romanesc, inaugurat de cei doi premieri, are o capacitate de transport de sase camioane si va parcurge de doua ori pe zi distanta de 800 metri dintre Turnu Magurele si Nicopole, intr-un interval de 8-10 minute.

Tariful pentru traversarea Dunarii cu ferryboat intre Nicopole si Turnu Magurele va fi 2 euro de persoana pentru o calatorie, 12 euro pentru un autoturism si 90-100 euro pentru un camion.