Turismul s-a dezvoltat semnificativ in Bulgaria in ultimii ani, in timp ce Romania nu prea atrage investitori straini, a declarat pentru Deutsche Welle, Detlev Hohne, directorul turoperatorului german TUI pentru Maroc, Romania si Bulgaria. El considera ca tara noastra este cu 7-8 ani in urma Bulgariei la capitolul dezvoltarea turistica.

„Bulgaria a facut progrese semnificative in urma procesului de privatizare, dar Romania din pacate nu reuseste sa atraga investitori straini. Ma refer aici si la lanturile hoteliere internationale, care lipsesc in Romania. In ceea ce priveste dezvoltarea turistica, Romania este cu 7-8 ani in urma Bulgariei“, a adaugat Höhne.

Reprezentantul TUI mai spune ca Romania are toate conditiile naturale necesare unei destinatii turistice de succes, insa nu isi promoveaza eficient oferta turistica.

„In Romania se gaseste tot ceea ce ar putea sa-l intereseze pe un turist din alta tara. Pentru germani, in special, sunt atractive orasele din Transilvania - Sibiu, Brasov - care arata absolut minunat. Bildunterschrift: Air Berlin zboara spre litoralul romanesc. Dar, Sibiul a fost in 2007 Capitala Culturala Europeana, iar Romania nu s-a folosit indeajuns din pacate nici macar de un astfel de eveniment pentru a-si promova oferta turistica. Ne-am fi dorit mai multa activitate in 2007 din acest punct de vedere“, spune Höhne.

Un alt minus al turismului romanesc este sezonul estival prea scurt pentru investitorii care vor sa deruleze afaceri pe cel putin sase luni.

„Colaborarea este dificila, pentru ca sezonul incepe in Romania abia in iunie. Oferta noastra de vara, programul „Sunny Beach“, este cu 3-4 saptamani mai scurta pentru destinatia Romania decat pentru statiunile din Bulgaria. Aceasta perioada de 3 luni si ceva este mult prea scurta pentru a atrage investitori straini, care sunt interesati sa-si deruleze afecerile pe intreg parcursul anului sau cel putin pe perioade de sase luni. Din pacate, asa ceva nu e posibil pe litoralul romanesc“, a adaugat managerul TUI.