Mircea Basescu, fratele sefului statului, a botezat-o, sambata, pe nepoata lui Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialu, un personaj controversat, transmite Mediafax. Bercea Mondialu este cunoscut ca facand parte din lumea interlopa din judetul Olt.

Mircea Basescu si sotia sa, Doina, au particpat la botezul desfasurat la o biserica din cartierul Kilometrul 4-5 din Constanta.

Mediafax scrie ca fratele presedintelui Traian Basescu a botezat o fetita, Renata Doinita, care este fata fiicei lui Bercea Mondialu. Fiica lui Bercea, Formatia, are 17 ani, iar sotul acesteia, Marius, are 20 de ani.

Mircea Basescu a declarat ca a decis in urma cu o saptamana sa o boteze pe fetita la rugamintea lui Bercea Mondialu.

Fratele presedintelui a fost implicat recent intr-o alta controversa. Presa romana a relatat in vara lui 2009 despre presupusa implicare a lui Mircea Basescu intr-un transport de munitie. La vremea respectiva, ziaristul Sorin Rosca Stanescu a afirmat, pe site-ul personal, ca fratele sefului statului ar fi fost implicat intr-o afacere de trafic de explozibil alaturi de o persoana pe nume Bakri Imad Abdul Reda, suspectata de legaturi cu organizatii teroriste si aflata in vizorul Interpol.

Comisia de Aparare din Parlament a facut mai multe audieri in acest caz. Presedintele Comisiei pentru aparare a Camerei Deputatilor, Costica Canacheu (PD-L), a declarat in octombrie 2009 ca raportul preliminar arata ca operatiunea comerciala in acest caz s-a desfasurat legal, iar ce a aparut in presa despre fratele presedintelui Basescu a fost "o manipulare".

Un personaj controversat

Bercea Mondialu este un personaj controversat, el fiind cunoscut ca facand parte din lumea interlopa din judetul Olt. In urma cu cativa ani a fost cercetat pentru evaziune fiscala, iar presa a relatat ca a fost implicat in mai multe lupte intre gruparile interlope.

In septembrie 2009, presedintele Traian Basescu si sotia sa, Maria, au participat la Festivalul romilor de la Costesti. Presedintelui i-a fost reprosat ulterior faptul ca s-a intalnit acolo cu Bercea Mondialu.

Intrebat cum comenteaza faptul ca Mircea Basescu a botezat-o pe nepoata lui Bercea, presedintele PNL Crin Antonescu a spus, citat de Mediafax, ca "asta cu nasia chiar nu am a o comenta. Sunt niste oameni in Romania care, vedeti, au relatii intre ei, sunt prieteni. Nu fac parte din acest grup si chiar nu am ce comenta, este o chestiune intre cetateni privati, ma refer la Bercea si la Mircea".

Prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban, a glumit, spunand ca Bercea Mondialu l-a sunat, dorind probabil sa il invite la botez.