Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca obiectivul sau este sa discute cu Comisia Europeana si la viitorul Consiliu European despre posibilitatea relaxarii aplicarii criteriilor de la Maastricht in vederea aderarii la zona euro, pentru ca Romania sa utilizeze banii europeni mai usor, informeaza NewsIn.

"Am la promulgare bugetul de stat si, supus analizei, ne arata ca Romania trebuie sa faca un efort de negociere consistent cu Uniunea Europeana pentru a-si lua marja in care sa poata sa isi deruleze investitiile si mai ales sa utilizeze banii europeni", a apreciat seful statului joi, in discursul sustinut in fata membrilor Camerei de comert romano-germane.

Presedintele a aratat ca Romania are constrangeri bugetare extrem de mari generate de criteriile de la Maastricht in vederea aderarii la zona euro in 2014-2015, dar si de cheltuielile foarte mari pe care tara noastra le are cu statul si cu asistenta sociala.

"Criteriile pe care trebuie sa le indeplinim din punct de vedere al bugetului ne blocheaza practic accesul la mare parte din sursele de finantare europene si il blocheaza pentru simplul motiv ca Romania insasi trebuie sa aiba propriile ei contributii pentru a atrage finantarea europeana sau pentru a utiliza banii Bancii Europene de Investitii", a explicat presedintele, subliniind ca obiectivul sau este de a purta o discutie si cu Comisia Europeana si in Consiliul de primavara, pentru a vedea in ce masura este posibila relaxarea in aplicarea criteriilor de la Maastricht "in aceasta perioada dificila".

"Nu vreau sa jignesc pe nimeni, nu vreau sa arat catre altii, dar sunt multe state in zona euro care in momentul de fata nu mai indeplinesc criteriile de la Maastricht. Deci, Romania ar vrea si ea un tratament egal cu statele din zona euro, atunci cand discutam despre indeplinirea criteriilor de la Maastricht pentru ca o relaxare a acestor criterii ne va ajuta sa putem sa utilizam banii europeni cu mult mai mare usurinta", a spus Traian Basescu.