Omul de afaceri Marius Locic s-a prezentat, luni dimineata, la sediul DNA in legatura cu dosarul in care procurorii anticoruptie il cerceteaza pentru trafic de influenta pe senatorul PSD Catalin Voicu, transmite Mediafax.

Senatorul PSD Catalin Voicu a fost audiat vineri dimineata de procurorii anticoruptie. Dupa audieri, el a declarat presei ca procurorii i-au interzis sa ia legatura cu Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Dan Ioan Popescu, si Cezar Bivolaru. Interdictia ar fi fost impusa pe o durata de 30 de zile.

"Le-as crea acestor oameni o problema uriasa daca le-as spune numele", a declarat Catalin Voicu, in cadrul unei emisiuni la Realitatea TV. Potrivit spuselor sale, pana vineri nu a fost invitat niciodata la DNA, "nici macar telefonic" si nu a avut cunostinta de dosarul in care este acuzat de trafic de influenta.

"Am lucrat la SPP si am fost consilier la administratia prezidentiala. Stiam ca sunt ascultat la telefoane", a explicat ulterior Voicu, dand si exemple din diferite sedinte ale Comisiei de Aparare la care a participat. "Am participat si la sedintele cand au fost rapiti jurnalistii romani in Irak si sunt extrem de multe nereguli acolo. Au aparut foarte multe semne de intrebare: n-ai voie sa negociezi cu teroristii tu ca stat. S-a negociat si s-a platit, ceea ce ne arunca in afara Europei daca se afla", a avertizat el.

In ceea ce priveste acuzele de trafic de influenta, Voicu a respins vehement orice implicare intr-o astfel de infractiune. "Nu este nimic adevarat. Probabil in interpretarea lor se prefigureaza asa ceva. Mi s-a adus la cunostinta ca sunt acuzat de trafic de influenta". Intrebat daca a fost vorba despre un flagrant, senatorul a replicat: "Nici vorba de flagrant. Nu a fost niciodata vorba de un flagrant. Si nu as mai fi plecat din DNA daca as fi fost surprins in flagrant".