9 decembrie este data-limita pana la care angajatii de la stat pot opta intre salariu si pensie, potrivit instrucţiunilor privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, publicate miercuri de Ministerul Muncii.

Persoanele pot cumula pensia cu veniturile salariale numai in situatia in care pensia neta are un cuantum mai mic sau egal cu salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat stabilit anual prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat, arata Ministerul Muncii. Pentru anul 2009, salariul mediu brut este de 1693 lei.

"Pana la data de 9 decembrie 2009, pensionarii, care la data intrarii in vigoare a dispozitiilor Capitolului IV din Legea nr. 329/2009 se afla in situatiile de mai sus, au obligatia de a-şi exprima in scris optiunea intre suspendarea platii pensiei şi incetarea raporturilor de munca, de serviciu sau a actului de numire in functie sau, dupa caz, de a-şi exprima in scris optiunea cu privire la mentinerea in plata a uneia dintre pensiile fata de cuantumul careia este permis cumulul", anunta Ministerul Muncii.

Documentele care trebuie depuse la angajator sau, dupa caz, la Casa Teritoriala de Pensii, vor putea fi consultate si descarcate in curând pe site-ul Ministerului Muncii.