Batalia pentru redenumirea strazilor. Studiu de caz in Europa de Est

de Marius Cosmeanu     BIRN
Vineri, 30 octombrie 2009, 11:06 Actualitate | Esenţial


Strazi
Foto: Balkan Investigative Reporting Network
Gestionarea numelor de strazi in Europa de Est dupa caderea comunismului vorbeste despre importanta pe care o au aceste nume ca simboluri ale identitatii, istoriei si puterii. Jurnalistul Marius Cosmeanu a realizat o investigatie in capitalele din Balcani si in Berlin, in cadrul unui proiect al Balkan Investigative Reporting Network (BIRN).

Ce ne spun, de fapt, denumirile strazilor? Ei bine, mult mai multe decat v-ati astepta. Ele sunt proiectii ale noastre care redau intimitati sociale nebanuite, analiza lor fiind, astfel, un exercitiu extrem de util.

In Berlinul de Est, la 20 de ani dupa caderea Zidului, multe nume de strazi au ramas neschimbate, devenind monumente ale celor aproape 50 de ani de comunism. In schimb, majoritatea tarilor din Balcani s-au grabit sa scape de aceste relicve ale patrimoniului totalitar.

Bunaoara, in Bucuresti, bulevardul Victoria Socialismului de odinioara se cheama acum bulevardului Unirii.

In Serbia, lucrurile sunt ceva mai intortocheate. Exista strazi in Belgrad care au purtat numele eliberatorilor sovietici ai orasului din anii 1940 si care, in anii 1990, au fost rebotezate. Sunt, insa, voci care cer revenirea la numele lui Lenin, al Armatei Rosii si ale bravilor lideri militari sovietici.

Albania, tara care, poate mai mult decat oricare alta din Balcani, a cunoscut cel mai dur regim comunist, nu are astfel de griji. Majoritatea strazilor din Tirana n-au purtat niciodata vreun nume.

Control+Alt+Delete

Conditia unei strazi nu se reduce la tablita care ii indica numele sau la grafica prin care este reprezentata intr-un sistem GPS. „Numele strazilor”, spune Iulian Puiu, graphic designer din Bucuresti, „au cam aceeasi functie ca in branding: iti spun ceva despre istoria locului, despre istoria orasului, a tarii”.

Analiza a aproximativ 20.000 de nume de strazi din tari balcanice si din Germania ne spune multe despre caracterul si istoria oamenilor din aceste locuri.

Tirana si Bucuresti sunt mult mai „macho” decat alte capitale din Balcani. Capitala Romaniei are o atractie aparte pentru lideri religiosi si militari, multe strazi ale ei purtand numele unor figuri-cheie ale Bisericii Ortodoxe si ale armatei. Romanii au, insa, si o parte mai tandra, aproximativ o cincime dintre strazile Bucurestiului purtand nume legate de natura.

In Tirana, dintre strazile care nu aveau nume, aproximativ 77% sunt denumite acum dupa personalitati sau evenimente istorice nationale. Cetatenii Sofiei, se pare, sunt cei mai devotati culturii si educatiei, 42% dintre strazi fiind legate de personalitati din lumea artelor sau a literaturii, iar 16% amintesc de lumea stiintei.

Mandria nationala a sarbilor este clar reprezentata in spatiul urban al Belgradului. Deloc surprinzator, daca tinem cont de istoria recenta a vecinilor nostri. Aproape 10% din denumirile strazilor belgradene reflecta identitatea nationala si peste 70% dintre personalitatile care dau nume strazilor orasului sunt figuri-cheie ale panteonului national sarbesc.

In Balcani, fiecare nou regim politic a cautat sa-si impuna ideologia sau valorile in spatiul public. Reconfigurarea numelor de strazi a constituit unul dintre instrumentele cele mai simple si mai ieftine. In plus, regimurile anterioare erau vaduvite de legitimitatea asupra numelor de strazi, piete si bulevarde.

De la imparatul Franz Josef, trecand prin perioada lui Hitler, Mussolini sau Tito, la guvernele mai democrate de dupa 1989, povestea este cam aceeasi: resetarea trecutului. E ca si cum ai aplica secventa de taste „Ctrl+Alt+Delete” memoriei colective.

Strada Violentei Fericite in Norvegia, intersectia strazilor Clinton si Fidelity in Statele Unite, sau fabrica de gheata de pe strada „Soarelui” in Romania sunt exemple prin care edilii au vrut poate sa starnesca rasul. In Balcani, insa, denumirea strazilor nu a fost intotdeauna o chestiune amuzanta.

O strada – mai multe nume

Prin schimbarea constanta a numelor, diferitele generatii de locuitori de pe o anumita strada utilizeaza adesea numele care era folosit cand erau copii ori cand s-au mutat pentru prima data pe strada respectiva.

Haris Zaimovici, director la Arhivele Nationale din Sarajevo, stie cata confuzie poate crea acest lucru. „Pentru aceeasi strada, bunica mea folosea numele din perioada interbelica, in timp ce parintii mei il foloseau pe cel din perioada comunista, iar eu, pe cel stabilit dupa 1991”, explica Zaimovici.

Printre putinele exceptii ale acestui ciclu de schimbari din Bosnia si Hertegovina este bulevardul principal din capitala, Maresal Tito. Strada si-a pastrat numele si dupa caderea comunismului – marturie a afectiunii pe care multi bosniaci o simt inca pentru memoria fostului lider iugoslav.

In alta ordine de idei, multe dintre strazile capitalei bosniace si-au schimbat numele avut la declararea independentei, adesea pentru a reflecta dezvoltarea comunitatii bosniace/musulmane din oras dupa terminarea razboiului din 1992-1995.

Alte strazi amintesc de eroii locali si internationali ai razboiului. Un exemplu este strada Kurt Schork, numita dupa seful biroului Reuters, nascut in Statele Unite, care si-a castigat faima prin corespondentele sale din timpul asedierii orasului Sarajevo.

Schork a devenit celebru mai ales pentru reportajul sau despre Admira Ismic si Bosko Brkic, bosniaca si sarbul care au fost ucisi de lunetisti in timp ce incercau sa fuga din orasul asediat de armata sarba, in 1993. Povestea a facut inconjurul lumii ca un simbol al iubirii care trece dincolo de barierele etnice.

„Oamenii continua sa se priveasca unii pe altii prin prisma identitatii lor nationale sau religioase”, spune Danis Tanovic, castigator al Oscarului si lider al organizatiei „Partidul Nostru”. „Ii iubim pe italieni, ii iubim pe francezi, ii iubim pe americani, dar ne uram vecinii. Asta e marea schimbare a ultimilor 20 de ani in Sarajevo!”.

Logica „Paradisului pierdut”

In Bosnia si Hertegovina, politica schimbarii numelor de strazi nu reflecta numai caderea sistemului comunist, ci si razboiul care a urmat si divizarea de facto a tarii in sferele bosnica/musulmana, sarba si croata.

In Romania si Bulgaria, lucrurile au decurs ceva mai simplu. Au functionat doua principii destul de clare: eliminarea numelor care au reprezentat discreditatul regim comunist si restaurarea celor din asa-numita „epoca de aur” a perioadei interbelice.

Conflictele au aparut indeosebi acolo unde s-a incercat redenumirea unor strazi dupa persoane suspectate ca ar fi simpatizat cu nazistii sau unde s-a propus pastrarea numelor unor personalitati care au facut parte sau au proslavit regimul comunist.

Printre cele mai dificile momente se numara cele determinate de discutiile in jurul unor evenimente istorice devenite confuze in mintea oamenilor. Un asemenea caz este si strada „7 noiembrie” al carei nume este asociat de multi cu revolutia din octombrie 1917 din Rusia, dar, de fapt, ea comemoreaza o zi din istoria Bulgariei.

O alta controversa a iscat initiativa de a da unei strazi din Sofia numele lui Boris Filov, istoric de arta si arheolog, prim-ministru al Bulgariei in al doilea razboi mondial si apropiat al regelui Boris.

Filov a facut obiectul unei dezbateri aprinse in Bulgaria dupa ce Academia de stiinte a propus ca o strada din Sofia sa-i poarte numele. Initiativa a declansat o reactie ostila din partea unor istorici si a comunitatii evreiesti, fiind respinsa pe considerentul ca Filov a fost simpatizant fascist.

Povestea seamana cu cea a Maresalului Antonescu, controversatul dictator roman sub al carui regim zeci de mii de evrei si de rromi au fost deportati sau ucisi. Dupa 1990, multe strazi din orasele Romaniei au fost redenumite dupa numele sau, Antonescu ramanand in ochii multor romani un erou national.

Strazile cu pricina au fost, insa, redenumite in 2003, cand sustinerea publica a maresalului a devenit ilegala, dupa ce o comisie oficiala a confirmat complicitatea lui Antonescu la Holocaust.

Pana una alta, Romania mai are inca destule probleme de rezolvat cu propriul trecut, un subiect care continua sa genereze controverse, inclusiv in privinta numelor de strazi. De exemplu, Bucurestiul are si astazi o strada „Eremia Popescu”, chiar daca fostul comandant al trupelor Ministerului de Interne a fost implicat in deportarea a circa 40.000 de oponenti ai regimului comunist in anii 1950.

Retragerea lui Tito

Cu toate ca si Belgradul este capitala unei foste tari comuniste, maniera in care au inteles edilii ei sa rezolve problema redenumirii strazilor difera de cea aleasa la Bucuresti sau Sofia. Asta pentru ca tranzitia Serbiei de la comunism la democratie n-a fost nici pe departe una usoara, politica regimului Slobodan Milosevici amanand cu peste un deceniu firescul deznodamant.

Problema denumirii strazilor din Belgrad este, de altfel, mai complexa decat in multe alte state vecine. „Pare sa fie nevoie de mai putin timp pentru contructia unei noi strazi in Belgrad decat pentru a-i da un nume”, puncteza ironic scriitorul Momo Kapor in cartea sa „Magic Belgrade”.

Solutia initiala propusa de comisia care a gestionat numele de strazi din capitala Serbiei a fost aceea de a se reveni la denumirile de dinaintea celui de al doilea razboi mondial. Spre deosebire de Sarajevo, Belgradul a refuzat sa pastreze memoria fostului presedinte Tito in numele strazilor sau pietelor sale. Prin urmare, dupa destramarea Iugoslaviei, a inceput procesul de decomemorare a generalului. Principalul bulevard din Belgrad, care a purtat candva numele lui Tito, a primit un nume cu rezonanta mai patriotarda: „Strada Domnitorilor Sarbi”.

„A fost prima strada care si-a recapatat numele vechi in 1992”, isi aminteste Vladimir Dulovic, istoric si autor al unui studiu despre istoria redenumirii strazilor din Belgrad in ultimul secol si jumatate. „Acum nu mai exista nicio strada in centrul Belgradului care sa poarte numele lui Tito. Mai e insa una undeva in suburbii”, adauga Dulovic.

Mai tarziu, comisiile care s-au ocupat de problema au redenumit strazile dupa figuri celebre din perioada interbelica. Ca o ironie a sortii, acum sunt discutii aprinse pe marginea sugestiei venite de la Ambasada Rusiei, care ar vrea ca numele strazilor belgradene sa-i reonoreze pe eliberatorii sovietici ai orasului.

„Noi, popoarele din Balcani, avem o boala: obsesia schimbarii”, spune Jovan Cirilov, un fel de Radu Beligan al plavilor, in varsta de 78 de ani, dramaturg si fostul sef al primei comisii care s-a ocupat de schimbarea numelor de strazi din Belgrad dupa 1991.

Obsesie cu final neasteptat?

Tarile din Balcani nu sunt singurele care se confrunta cu incercarea de a reconcilia schimbarile politice cu utilizarea spatiului public. Germania a trecut prin controverse similare dupa caderea zidului Berlinului si reunificarea Republicii Federale a Germaniei cu surata ei comunista, Republica Democrata Germana (RDG).

Despartite pentru aproape o jumatate de secol si fiind guvernate de culturi politice diametral opuse, numele strazilor din cele doua Germanii – si din cele doua jumatati ale Berlinului – reflecta inca divizarea ideologica din trecut.

In iunie 1991, parlamentul federal german, Bundestagul, a votat mutarea capitalei de la Bonn la Berlin. Revenirea la un Berlin reunificat a redeschis batalia pentru recuperarea simbolurilor din spatiul public al orasului.

Principala revendicare a fost aceea de inlocuire a numelor de strazi date de fostele autoritati ale RDG. Dupa o prima perioada de dezbatere publica, administratia locala a Berlinului a decis delegarea problemei in sarcina unei comisii independente infiintate in septembrie 1993.

Sase luni mai tarziu, comisia a elaborat un set de recomandari care aveau la baza urmatorul principiu: „a doua democratie germana” – cea de acum - „nu are niciun motiv sa-i onoreze pe politicienii care au contribuit activ la distrugerea primei democratii germane”.

Cu alte cuvinte, strazile Berlinului nu puteau fi denumite sau nu puteau pastra numele unor nazisti care au atacat si au distrus Republica de la Weimar, de dinaintea celui de al doilea razboi mondial. Nu va exista toleranta nici pentru cei care „dupa 1933 s-au opus dictaturii totalitare a socialist-nationalistilor pentru a o inlocui cu o alta dictatura totalitara, cea a comunistilor”, scrie in cartea sa The Ghosts of Berlin [Fantomele Berlinului], Brian Ladd. 

Unul dintre cele mai controversate cazuri din Berlin a vizat numele militantei socialiste si feministe Clara Zetkin, decedata la Moscova in 1933, imediat dupa venirea la putere a nazistilor. Din momentul in care s-a alaturat Partidului Comunist din Germania, in 1919, Zetkin a fost perceputa ca un dusman al Republicii democrate de la Weimar.

Ca atare, comisia a decis ca Clara Zetkin Strasse sa-si reia vechiul nume Dorotheenstrasse, care aminteste de cea de a doua sotie a unui elector prusac care primise terenul din zona ca dar de nunta.

Declaratia comisiei de a interzice ca strada care leaga estul Berlinului de parlamentul german, Reichstag, sa poarte numele unui oponent al democratiei parlamentare, a declansat un val de proteste din partea gruparilor de stanga si a miscarii feministe.

La doua decenii dupa caderea Cortinei de Fier, numele strazilor din Balcani si din fosta RDG provoaca, insa, mai putine controverse decat la inceputul Tranzitiei, semn ca divizarea ideologica in Europa a scazut simtitor.

Cei ce nu le-au dat nume

Exista, totusi, un oras in Balcani care a reusit sa evite o mare parte dintre aceste probleme: Tirana, capitala Albaniei. Multe dintre strazile ei nu au si n-au avut vreodata un nume.

Cand locuitorii capitalei albaneze trebuie sa gaseasca sau sa dea informatii despre o anumita adresa, se vad pusi intr-o situatie dificila. De cele mai multe ori gasesc modalitati alternative, raportandu-se la cele mai apropiate repere, cum ar fi cladirea unui minister, o scoala sau o statuie.

Arta Kazazi, sefa departamentului de dezvoltare din cadrul Postei din Albania, spune – cu un aer de compasiune pentru turistii pierduti in spatiu – ca „totul se va rezolva intr-un an, un an si jumatate”.

Intre timp, postasii poarta cu ei schite ale cartierului in care lucreaza, desenate de mana pe doua coli A4 lipite cu banda adeziva, si care ii ajuta sa gaseasca cele mai importante cladiri si constructii care pot fi folosite ca puncte de reper.

Scund, cu chipul brazdat de vremuri si imbatranit de vreme, Aslan e un postas care a vazut multe. In timp ce incarca coletele in camioneta, spune: „Daca nu-l gasim pe destinatar, dupa ce cautam atent, aducem scrisoarea sau coletul inapoi la Posta si, dupa trei zile de asteptare, le returnam expeditorului”.

Strazile fara nume ale Tiranei nu au, insa, nimic de-a face cu disputele despre mostenirea comunista a Albaniei. Fenomenul reflecta o realitate specifica: dupa caderea regimului comunist, oamenii au parasit in numar mare zona rurala si au declansat un boom imobiliar frenetic in zona urbana. In ultimii 20 de ani, populatia capitalei albaneze a crescut de aproape trei ori.

Cand sunt chemati pentru urgente, soferii de ambulante ai Tiranei se confrunta cu aceleasi proleme ca si colegii lor postasi. „Daca nu gasesc adresa, incerc sa ma descurc, sa ma intalnesc cu pacientul intr-un loc pe care-l stim amandoi”, spune Astrit.

„Daca pacientul nu poate veni la locul de intalnire stabilit, asta e! N-a murit nimeni pana acum”.

Acest articol a fost realizat in cadrul programului Bursa pentru Excelenta in Jurnalism, o initiativa a Robert Bosch Stiftung si a Fundatiei ERSTE, in cooperare cu Reteaua Balcanica de Investigatii Media, BIRN.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3404 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    interesant, dar de citit si (Vineri, 30 octombrie 2009, 11:38)

    Mazeta [utilizator]

    http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=109&cmd=articol&id=1474
  • +2 (2 voturi)    
    POZNE DE LA IASI (Vineri, 30 octombrie 2009, 12:01)

    Duduveche [anonim]

    La Iasi niste boi (anticomunisti de profesie), in 1990, au schimbat STR UZINEI cu STR PETRU MOVILA, crezind ca e nume comunist. Cind de fapt era in memoria primei uzine electrice a Iasului, de la 1890 ! Atitia oameni chinuiti sa si schimbe actele ...
  • +1 (1 vot)    
    Si în Bucureşti (Vineri, 30 octombrie 2009, 17:29)

    raduku [anonim]

    În Colentina, poate strada cu cel mai complicat nume din capitala, Suren SPANDARIAN (revolutionar armean) a fosr renumita în Ion BERINDEI, în ciuda faptului ca în zona, în timp, traia o importanta comunitate armeneasca, scoala armeneasca (fosta) de pe strada numita fiind dovada.
  • +1 (1 vot)    
    Security (Vineri, 30 octombrie 2009, 17:41)

    baragan [anonim]

    E un eufemism sa spui ca Eremia Popescu a fost doar un comandant in ministerul de interne, cand el a fost de fapt The Iron Fist, adica macelarul Securitatii in anii celui mai negru stalinism. Eremia era baiatul care te impusca in ceafa fara discutii.
  • 0 (0 voturi)    
    In Sectorul 6..... (Duminică, 1 noiembrie 2009, 12:09)

    Cetentereseaza [anonim]

    .... in Cartierul Giulesti, strazile purtau denumiri de localitati de lupta din Primul Razboi Mondial: Prunaru, Varnitei, Robanesti, Magura Florilor, Flamanda....etc... etc.... Un cap-patrat din Primaria Sectorului 6 le-a schimbat pe majoritatea !!!....
    Pana si demunirea Statiei de tramvai 44, PRUNARU, a ajuns .... "Cimitirul calvin" !.... O fi vorba de vreo "sponsorizare" .... ???.... maghiara ?..... sau de prostie crasa ???.....


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by