Agentia Nationala de Integritate (ANI) a sesizat marti Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 in cazul directorului executiv al Transparency International Romania, Victor Alistar, si al fostului director executiv al Asociatiei Romane pentru Transparenta, Codru Vrabie, care este si membru al CNI, pentru fals in declaratii, transmite NewsIn.

"ANI a constatat faptul ca Alistar Teodor-Victor s-a aflat, in perioada 23.01.2007 – 01.03.2009, in stare de incompatibilitate si a sesizat, la data de 21 iulie 2009, Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, in vederea efectuarii de cercetari cu privire la savarsirea de catre Teodor-Victor Alistar, Raluca Alexandra Pruna (in calitate de fost presedinte al Asociatiei Romane pentru Transparenta) si Codru Vrabie (fost director executiv al Asociatiei Romane pentru Transparenta), a infractiunii de fals in declaratii, prevazuta si pedepsita de art. 292, Cod Penal", anunta ANI printr-un comunicat remis marti.

Potrivit aceluiasi comunicat, Agentia s-a sesizat din oficiu in data de 16 iunie 2009 in urma publicarii unor articole in "Academia Catavencu". Potrivit materialelor de presa invocate, Teodor-Victor Alistar ar fi incalcat dispozitiile legale referitoare la conflictul de interese si la regimul incompatibilitatilor.

Victor Alistar: "Este o vendeta politica. Voi demonta fiecare acuzatie in parte"

Liderul Transparency International Romania, Victor Alistar, a declarat marti, pentru Mediafax, dupa anuntul ANI privind sesizarea procurorilor pentru un posibil fals facut de el, ca actiunea Agentiei este o "vendeta politica" si ca va demonta, cu documente, toate acuzatiile care i se aduc. "Domnii de la ANI nu au inteles ca exista un document care atesta ca Asociatia Romana pentru Transparenta este filiala a Transparency International. O sa-l transmitem cat de curand Agentiei, o sa-l prezentam si public, ca sa lamurim problema cu falsul", a spus Alistar.

Referitor la acuzatiile de incompatibilitate, Alistar a spus ca va lamuri, cu documente, toate neregulile care i se imputa. El a explicat, spre exemplu, ca nu a incasat niciun ban ca avocat, ci a declarat ca are de incasat. "Am avut procese pro-bono si procese in urma carora aveam de primit un onorariu, pe care l-am declarat ca suma de incasat, nu ca suma incasata. Sa vina oricine si sa prezinte chitante emise de cabinetul meu de avocatura", a spus Alistar.