A parcurs mii de kilometri, lasandu-si viata in mainile calauzelor care l-au insotit din Somalia in Ucraina, apoi in Romania, acum cateva saptamani. Acesta este lungul periplu de imigrant al lui Kasim, 29 de ani. La fel ca cei 50 de imigranti aflati in Centrul pentru Refugiati din Somcuta Mare, comuna situata in nord-vestul Romaniei, el visa la Europa de vest ca la un paradis care sa justifice asumarea tuturor riscurilor, scrieLe Monde citat de Rador.

Criza economica, somajul, greutatea de a te stabili in Occident? "Mergeti cateva zile in Somalia si veti vedea ca toate acestea sunt un fleac, explica el. In Europa avem cel putin sansa de a supravietui si ne este de ajuns". Chiar daca mirajul Occidentului exista in continuare, candidatii la imigratie nu sunt la adapost de surprize. "In limba mea, numele meu inseamna «Cel care controleaza ingerii», spune Kasim.

Recunosc ca am pierdut putin controlul si de aceea ma aflu in Romania". De fapt, el a pierdut controlul periplului sau de la plecare, incredintandu-si soarta unei retele de calauze care i-au promis, contra unei sume mari de bani, sa-l duca in Germania. Noaptea transportului din Ucraina in Romania i s-a parut scurta, dar dorinta de a calca pe pamantul fagaduintei era foarte puternica. A fost dezamagit de primul contact cu satele Romaniei profunde care nu corespundeau cu imaginea din Germania pe care televiziunea i-o aratase.

Dar, respectand instructiunile date de calauze, saluta fiecare taran pe care il intalnea, sperand ca unul dintre ei va accepta sa-l conduca la centrul pentru refugiati. "Ne aborda pe toti in germana, se amuza Vasile Alb, primarul din Somcuta Mare. Cand vedem un african sau un asiatic debarcat la noi, stim ca ne va spune «Guten Tag» («Buna ziua»). Toti spun acelasi lucru, cred ca au ajuns in Germania!".

Socul civilizatiilor. Tarani ai Romaniei profunde, care n-au vazut negri in viata lor, intalnindu-se cu acesti imigranti care ii saluta in germana.

Pe terasa din centru, unde serveste o tanara etiopiana, taranii vorbesc sincer. "N-am vazut negri decat la televizor, recunoaste batranul Nicolae. La inceput, ma temeam de ei. Dar m-am obisnuit, iar africanii sunt in regula, muncesc si nu fac probleme".

Le Monde citat de Rador, scrie ca sunt 65.000 de imigranti in Romania, o cifra care creste constant. Acest nou val de imigranti -africani, indieni, afgani, irakieni- este administrat, aici, de Centrul de primire din comuna Somcuta Mare. Statul roman le asigura gazduirea, masa, cateva haine, dar banii de buzunar se limiteaza la 80 de eurocenti pe zi, pretul unei sticle de suc de fructe. Pentru a se descurca, ei fac mici lucrari pentru taranii din zona. De curand, De curand, Kasim a inceput o relatie cu o tanara taranca romanca, care n-a fugit atunci cand i-a propus sa fie sotia sa. Kasim pare sa fi preluat controlul asupra ingerilor sai.