Personalul din aparatul central al Ministerului Agriculturii va fi redus la jumatate, de la peste 600 de salariati la aproximativ 300, a anuntat miercuri ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu. Hotararea de Guvern privind disponibilizarile urmeaza sa fie aprobata saptamana viitoare.

Am iesit din circuitul de avizare al HG, cel mai important fiind avizul Ministerului Finantelor. Hotararea va intra in sedinta de saptamana viitoare, iar aparatul propriu al ministerului va fi redus la jumatate, a declarat Sarbu. (...) Ramane la latitudinea fiecarui director sa decida ce oameni pastreaza, a adaugat ministrul.

In acelasi timp insa, ministrul a precizat ca majoritatea celor disponibilizati vor pleca spre agentiile de plati pentru fonduri europene destinate agriculturii, data fiind calificarea lor pentru aceste posturi.

La Agentia de Plati si Interventii si la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala, spune ministrul, ar fi nevoie de un total de 2.000 de noi angajati.