Un grup de universitari, oameni de afaceri, magistrati, jurnalisti au formulat in urma dezbaterii pe tema educatiei organizata de Clubul de la Cluj un apel sustinut de semnatari. Toti cer demararea de urgenta a procesului de modernizare a Educatiei, pentru ca orice intarziere inseamna un atac la viitorul tarii.

Acesta este primul gest ferm de presiune a societatii civile asupra clasei politice, pentru ca vorbele sa devina fapte.

Apel la responsabilitate - catre clasa politica si Guvernul Romaniei

"Cu mai bine de un an in urma, in martie 2008, toate partidele politice parlamentare si-au asumat un Pact national pentru educatie, alaturi de organizatii ale societatii civile, fiind pe deplin constiente de necesitatea modernizarii si restructurarii sistemului si institutiilor de educatie din Romania", se arata in apel.

Pina acum, clasa politica doar a tacut. Este insa urgent sa se treaca la fapte.

"De aceea, facem apel la responsabilitatea tuturor partidelor politice, in particular a majoritatii parlamentare actuale si a Guvernului care o reprezinta: Situati-va la inaltimea responsabilitatii asumate prin Pactul national pentru educatie si strategia, adoptate pina acum.

Asumati-va raspunderea privind aplicarea Pactului national pentru educatie si a strategiei, alocati resursa financiara necesara si supuneti dezbaterii publice propunerile legislative elaborate pe aceasta cale!

Reforma educatiei din Romania nu mai poate astepta".