Autoritatile locale din Sinaia si specialistii de la Institutul de Cercetare pentru Amenajari Silvice Brasov intentioneaza sa captureze mai multi ursi care in ultima saptamana si-au facut frecvent aparitia in diverse zone din statiunea Sinaia, au intrat in curtile localnicilor si s-au plimbat pe strazi, creand panica printre localnici si turisti. Ei spera sa prinda 25 de ursi, iar primul pas a fost facut noaptea trecuta: o ursoaica de 100 de kilograme care obisnuia sa coboare pe o alee foarte aglomerata din zona Castelului Peles a fost capturata, potrivit Mediafax.

"Dupa ce pregatirile s-au incheiat, a urmat o perioada de aproximativ doua ore de asteptare, moment in care primul urs si-a facut aparitia. Circumspect, acesta si-a dat seama insa ca ceva nu este in regula si nu a cazut in capcana. Aproape de miezul noptii, in zona si-a facut aparitia cel de-al doilea urs. Dupa ce a adulmecat zona, acesta s-a lasat pacalit de momeala si imediat a fost blocat in cusca", a declarat Pompiliu Cretu, seful Ocolului Silvic Sinaia.

Un specialist de la Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice Brasov a reusit sa tranchilizeze rapid animalul, o ursoaica in varsta de trei ani, cu o greutate de aproximativ 100 de kilograme.

Ursoaica va fi transportata spre o alta zona muntoasa, tot pe un fond de vanatoare al Regiei Nationale a Padurilor, a declarat Ramon Jurj, specialist de la Institutul de Cercetari si Amenajari Silvice Brasov.