Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis joi excluderea din magistratura a procurorului de caz, Marius Vladoianu, implicat in intreruperea executarii pedepsei lui Serghei Gorbunov. Motivul pentru care a fost exclus din magistratura este ca si-a exercitat functia cu rea-credinta.

Procurorul de la Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj este al doilea magistrat exclus in urma scandalului Gorbunov. Maria Nicola, judecatoarea care l-a eliberat, a fost exclusa din magistratura prin decizia CSM din 29 aprilie.

In data de 5 februarie, procurorul-sef al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj, Gheorghe Stoian, adjuncta Tena Moraru si seful Sectiei Judiciare, Ioana Sandu, au fost revocati, prin decizia Sectiei pentru procurori a CSM. Tot atunci, au fost revocati presedintele Tribunalului Brasov, Aurelia Munteanu, si presedintele Sectiei penale, Dan Iulian Nastase.

Pe 11 februarie, Sectia pentru judecatori a CSM a decis revocarea presedintelui Tribunalului Dolj, Constantin Diaconu, si a vicepresedintelui Dumitru Stanciu, ca urmare a deficientelor din cazul Serghei Gorbunov.

Tribunalul Dolj a decis eliberarea pe motive medicale a lui Gorbunov, iar Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj nu a atacat aceasta decizie.