La 60 de ani de la crearea Consiliului Europei, prin semnarea Tratatului de la Londra si doar cu o luna inainte de alegerile europarlamentare, foarte putini europeni stiu cum functioneaza Uniunea Europeana. Cele cateva mii de persoane care au vizitat sambata, la Bruxelles, Parlamentul European si celelalte sedii ale institutiilor Uniunii, cu ocazia Zilei Europei, nu stiau care este subiectul comemorarii, relateaza AFP.

Foarte putini dintre acestia au fost capabili sa numeasca deputatul european care ii reprezinta.

Arhiva UE: Cum se anunta o conferinta a parintelui Europei, Robert Schuman, in anii 1950

"Este foarte dificil sa starnesti interesul oamenilor aspra problemelor europene", a recunoscut un deputat european, belgianul Bart Staes, in cadrul unui forum public organizat de Parlament.

"Unul dintre motive este ca oamenii se intereseaza mai degraba de propriile lor probleme. Oamenii cred ca Europa este un mecanism prea complicat", a declarat el.

Potrivit site-ului oficial al UE, "probabil foarte putini oameni stiu ca in data de 9 mai 1950 s-a facut primul pas inspre crearea a ceea ce numim astazi Uniunea Europeana".

In acea zi, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, citea in fata presei internationale o declaratie prin care chema Franta, Germania si alte state europene sa creeze o uniune a industriilor de carbune si otel, "primul fundament concret al unei federatii europene".

Afise mari postate in jurul Parlamentului reamintesc oamenilor ca alegerile europarlamentare vor avea loc in perioada 4 - 7 iunie in cele 27 de tari membre. Dar foarte putini vizitatori au putut sa spuna cine este deputatul care i-a reprezentat in ultimii cinci ani.

Sarah Walker, o britanica ce lucreaza in industria IT, a afirmat ca nu stie cine o reprezinta in Parlamentul European. Ea reproseaza institutiilor europene ca nu comunica destul cu publicul.

"Exista, in general, o lipsa de transparenta, nu exista presa critica si nici opozitie eficienta. Parlamentul European pare sa traiasca intr-o lume proprie", a declarat ea.

Cei mai multi au preferat sa-si exprime entuziasmul pentru proiectul european, fara insa a sti prea multe despre aspectele concrete.

"Nu stiu detalii, dar cred ca este un lucru bun", a declarat un inginer blegian, Jean-Paul Werner.

Ilaria, o licentiata in stiinte politice, a fost unul dintre rarii vizitatori care stia cine este deputatul care il reprezinta in Parlament. "Nu il simpatizez, este impotriva Uniunii Europene", a precizat ea.

9 mai - Ziua Europei

Decizia ca 9 mai sa fie sarbatorita drept Ziua Europei a fost luata in timpul summit-ului liderilor Uniunii Europene de la Milano din 1985.

Astazi, 9 mai este un simbol european, si, impreuna cu moneda unica euro, steagul albastru cu cele stelute galbene si imnul - celebra "Oda Bucuriei" din Simfonia a - IX-a de L.van Beethoven - formeaza simbolurile identitatii politice a Uniunii Europene.

Ziua Europei reprezinta un bun prilej pentru a organiza diverse actiuni si festivitati, menite sa apropie Uniunea Europeana de cetatenii ei, dar si pe cetatenii Uniunii intre ei.

Scurt istoric al UE

In urma apelului facut de Schuman, la 18 aprilie 1951 Belgia, Luxemburg, Olanda, Franta, Italia si Germania semneaza, la Paris, Tratatul care pune baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), ce prevede o colaborare institutionala si egalitatea intre state, alaturi de superioritatea si independenta institutiilor comunitare.

Sase ani mai tarziu, prin Tratatul de la Roma, se infiinteaza Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom). Aceste doua comunitati pun bazele uniunii vamale si a cooperarii pe problemele de energie atomica intre tarile semnatare.

Momente importante in istoria UE:

  • Tratatul de la Bruxelles din 1965 infiinteaza Comisia Europeana si Consiliul unic.
  • Actul Unic European din 1986 consacra existenta Consiliului European si stabileste data realizarii pietei unice - 31 decembrie 1992.
  • Tratatul de la Maastricht din 1992 introduce notiunea de Uniune Europeana, bazata pe cei piloni: cele trei comunitati europene, politica externa si de securitate comuna si cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne.
  • Tratatul de la Amsterdam din 1997 a consolidat cei trei piloni ai Uniunii. Pe langa simplificarea tratatelor, documentul are ca obiectiv eliminarea treptata a obstacolelor in calea liberei circulatii, intarirea securitatii si a justitiei, precum si cresterea eficienta a structurii UE in vederea primirii de noi membri.
  • Tratatul de la Nisa din 2001 pregateste Uniunea pentru extindere.
  • Stabileste conditiile pentru admiterea de noi membri, in perspectiva in care Uniunea va avea 27 de membri
  • Stabileste la 732 numarul mandatelor in Parlamentul European pana in 2007 si la 786 dupa aceasta data, odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei
  • Stabileste la 27 numarul comisarilor europeni, cate unul pentru fiecare stat membru.
  • 1951 - Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia si Germania - Comunitatii Economice a Carbunelui si Otelului (CECO)
  • 1957 - Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia si Germania- pun bazele Comunitatii Economice Europene (CEE) si EURATOM
  • 1973 - Danemarca, Irlanda si Marea Britanie adera la UE
  • 1981 - Grecia devine membra UE
  • 1986 - Spania si Portugalia adera la UE
  • 1995 - Austria, Finlanda si Suedia adera la UE
  • 2004 - Cehia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru si Malta devin membre ale UE
  • 2007 - Romania si Bulgaria adera la UE