Vadim Ungurean, student la istorie, nu mai iese din camin din seara de vineri. Cea in care a fost eliberat de la politie. Nu de frica, ci pentru ca n-are voie. E sub arest la domiciliu. Orbitele invinetite incep sa-i treaca, dar nu arata deloc bine. Are fata umflata, schiopateaza vizibil cand merge si se tine de spate. Se plange de dureri la rinichi. Am fost batut cu pumnii si cu picioarele, povesteste Vadim. Potrivit datelor oficiale, difuzate de Ministerul de Interne si Procuratura de la Chisinau, pe parcursul ultimei saptamani au fost arestate 200 de persoane. Presa de opozitie constata insa ca numarul celor care se afla in arest se ridica la cel putin 800.



“Eram in Piata, in fata Guvernului, pe la 1 de noapte dinspre marti spre miercuri, impreuna cu o mana de oameni care mai ramasese la acea ora acolo. Mi-au sarit in spate catva indivizi in civil si m-au doborat. Alaturi, bateau o fata. Am incercat s-o apar si am acoperit-o cu corpul meu. Atunci au inceput sa ma loveasca pe mine, cu picioarele in fata”, isi aminteste Vadim.



N-a apucat sa mai vada ceva. Spune ca i s-au pus catusele, ca a fost urcat cu fata in jos pe bancheta din spate a unui autoturism Mercedes, care nu era al politiei, si dus impreuna cu alti tineri intr-o directie pe care n-a putut s-o intuiasca. Au fost scosi din masina intr-un garaj, care s-a dovedit, mai tarziu, al Comisariatului Centru din Chisinau. Acolo a fost supus primului interogatoriu. Sustine ca a fost batut din nou, doar pentru ca a indraznit sa incerce sa citeasca procesul verbal care i s-a intocmit.

In urmatoarele cateva zile, pana in seara de vineri, a fost tinut impreuna cu inca peste 20 de tineri, printre care si un profesor de liceu, intr-o incapere de 3 pe 4 metri, fara geam, cu o gaura minuscula de aerisire. In tot acest timp, n-au primit nimic de mancare, iar cand cereau sa mearga la toaleta sau sa li se dea de baut, erau injurati si din nou loviti cu brutalitate. “Ii ofeream gardianului 50 de lei, din banii nostri, ca sa ne ia o paine, iar restul sa si-l pastreze. N-a vrut!”, spune Vadim.

"Nu ma las pana nu-i daram pe comunisti"

Vadim Ungurean 2
Foto: HotNews.ro
Timp de trei zile n-a putut sa comunice nimanui unde se afla, iar cu avocatul a vorbit doar in prezenta politiei. I-a fost instrumentat un dosar penal, pentru “huliganism si jaf” pe care afirma ca nu le-a comis. Are martori, dar nici unul din ei n-a fost intrebat de organele de ancheta nimic. Chiar si modul in care i-a fost prezentata oficial acuzatia ii pare o farsa. Sedinta de judecata s-a consumat in cateva minute, in biroul anchetatorului de la Comisariat.

Acum nu poate iesi din camin nici macar pentru a merge la centrul de expertiza medico-legala, pentru un certificat cu care sa demonstreze mai tarziu ca a fost batut, iar peste o saptamana nu va mai avea nici un rost s-o faca.

Lui Vadim Ungurean nu pare sa-i fie teama de o eventuala condamnare. Nu crede probabil ca se va ajunge pana acolo. E suprat insa ca risca exmatricularea. Politia a instiintat rectoratul, dar i-au luat apararea profesorii din facultate. “Daca voi fi totusi exmatriculat de la Istorie, ma inscriu anul viitor la Jurnalistica. Nu ma las pana nu-i daram pe comunisti”, declara Vadim. Mai spune ca multi colegi de-ai lui, din camin, mai sunt inca in arest.

Potrivit datelor oficiale, difuzate de Ministerul de Interne si Procuratura de la Chisinau, pe parcursul ultimei saptamani au fost arestate 200 de persoane. Presa de opozitie constata insa ca numarul celor care se afla in arest se ridica la cel putin 800. Majoritatea au fost transferati la Penitenciarul nr.13 din Chisinau, multi insa au fost dusi la comisariatele raionale de politie, din Vulcanesti si Taraclia, de exemplu, sub pretextul supraglomerarii izolatoarelor din capitala.

Cazul romanului Netanyahu

Vadim Ungurean 3
Foto: HotNews.ro
In acelasi timp, cetateanul roman arestat, Johnatan Jerusalayem Netanyahu, se afla inchis la Comisariatul General de Politie din Chinau. De la unul din avocatii sai am aflat ca Netanyahu este evreu de origine romana, cu resedinta in Statele Unite, cleric ortodox pe deasupra, care pe parcursul a cel putin 10 ani de zile s-a aflat frecvent la Chisinau, pentru a administra mai multe proiecte de binefacere, in colaborare cu Mitropolia Moldovei.

Intr-un comunicat de presa difuzat de Procuratura Generala a Republicii Moldova se arata ca Netanyahu este acuzat de organizarea unor dezordini in masa si actiuni de uzurpare a puterii de stat. Anchetatorii care i-au perchezitionat pe data de 9 aprilie locuinta de la Chisinau pretind ca au gasit harti multiplicate ale orasului, fotografii ale cladirilor administrative, inclusiv ale Parlamentului si Presedintiei, si sticle cu substante inflamabile special adaptate. Pana azi, Netanyahu a putut comunica doar cu avocatul din oficiu. Pentru ca e si cetatean al SUA, a fost vizitat insa de diplomati americani acreditati la Chisinau, iar maine se anunta o prima infatisare in instanta in cazul sau.

Apelul primarului Chirtoaca

Vadim Ungurean
Foto: HotNews.ro
Primarul liberal al Chisinaului, Dorin Chirtoaca, s-a adresat cu un apel institutiilor internationale, in care denunta torturile la care sunt supusi cetatenii moldoveni arestati in urma manifestatiilor din 5 apruilie. Primarul Chisinaului prezinta in apelul sau doar cateva cazuri, pe care le-a documentat, insotite de poze care dovedesc tratamentul inuman ce le-a fost aplicat tinerilor, printre care Andrei Popa, Denis Roscot sau Damian Hancu, dar si cel al lui Valeriu Boboc, care potrivit politiei ar fi murit in urma unei intoxicatii, dar din poza se vede ca are o rana grava la cap.

Totodata, doi tineri care au arborat tricolorul romanesc pe cladirile Parlamentului si Presedintiei – Ion Galatchi si Dragos Musteata – au fost si ei arestati, dar spre deosebire de ceilalti nu au fost batuti si au devenit chiar vedete TV. Posturile proguvernamentale au difuzat un interviu in care cei doi sustin ca au ridicat drapelele romanesti pe cele doua cladiri pentru a opri violentele, sugerand multimii ca Presedintia si Parlamentul au fost cucerite, iar politistii care apar in imaginile difuzate pe internet si de presa de opozitie sunt cei pe care ei au reusit sa-i convinga ca anume asa vor reusi sa opreasca atacul.

Presa de la Chisinau banuieste, insa, ca cei doi tineri au fost montati si ajutati de autoritatile comuniste sa arboreze drapelele Romaniei, pentru a-i oferi presedintelui Vladimir Voronin ocazia sa acuze “statul vecin” de organizarea unei lovituri de stat in Republica Moldova.