Negocieri la Cotroceni: Sindicatele par resemnate in privinta majorarilor salariale. Basescu: Educatia ramane o prioritate
Presedintele Federatiei "Alma Mater", Razvan Bobulescu, a sugerat ca nici solutia unei greve nu poate aduce mari avantaje, in conditiile in care "o greva ar insemna sa le donam niste bani din buzunarul nostru, care si asa sunt putini".
Mesajul presedintelui Traian Basescu catre sindicalisti a fost "Trebuie sa intelegem ca Romania trece printr-o criza". "Asta o stiam si noi", a replicat Bobulescu.
Si Teodor Fartonea, un alt lider al sindicalistilor, a parut la fel de resemnat: "Exista sanse aproape zero de majorare a salariilor".
El a solicitat, in cadrul intalnirii de la Cotroceni, ca macar negocierile pentru legea unica a salarizarii "sa dea o sansa invatamantului".
Basescu: Educatia ramane o prioritate si in criza
"Sindicatele sunt de acord ca, datorita crizei, sumele alocate nu sunt conform asteptarilor", a comentat seful statului, sustinand insa ca "sistemul de educatie ramane o prioritate inclusiv in perioada de criza".
Traian Basescu a mentionat ca noua lege a salarizarii "trebuie sa fie in Parlament" pana la sfarsitul anului.
Presedintele s-a declarat "foarte placut surprins" de responsabilitatea cu care sindicatele trateaza necesitatea reformei in educatie.
"Am intrebat foarte clar daca isi mentin semnatura pe pactul pe Educatie. Niciunul din sindicate nu a denuntat semnatura pe care a dat-o pe strategia de reforma pe Educatie", a spus el, adaugand ca "urmare a reducerii resurselor financiare alocate educatiei este necesara o alocare pe prioritati".

Sondaj printre români despre vaccinul antiCOVID: 30% din respondenți spun că nu se vaccinează și 40% nu cred în eficacitatea vaccinurilor / 77% vor redeschiderea școlilor pe 8 februarie
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Axionul ar putea să existe - Apar noi dovezi despre o particulă misterioasă a cărei poveste a început acum peste 40 de ani
Tiger, HBO Go: Un documentar despre mărirea și decăderea celui mai bun jucător de golf din toate timpurile. Dar nu numai
Experiențe personale: 5 tineri din România povestesc cum au folosit pandemia pentru a se reinventa
1. ca PDL garanteaza, repet, GARANTEAZA, ca va aplica legea, repet LEGEA, majorarii salariilor in invatamant inca din prima zi dupa alegeri!
2. PDL a initiat o motiune de cenzura impotriva PNL pentru ca acestia nu puneau in aplicare o LEGE votata si promulgata. Acum, PDL nu zice nimic.
3 Basescu a promulgat acea LEGE si a criticat dur PNL pentru ca nu o aplica.
Iar acum, tacere. Daca ar fi fost proimisiune de marire, as fi inteles. Dar ei au promis ca APLICA o lege! Si nu au facut-o. E o mare diferenta, si ei stiu asta. Dar nu le pasa.
o profa a mea spunea o data ca nu exista materie grea, numai profesori care nu stiu sa isi faca treaba. dar e mai usor sa dai vina pe elevi...
domnilor care cititi aceste randuri va spun ca mai avem o singura solutie : inca o revolutie. dar de data asta o revolutie adevarata, care sa schimbe lucrurile in aceasta tara si pentru amaratul ala de muncitor care chiar munceste. cine nu a lucrat in invatamant habar nu are cat stres este, cate sicane ni se fac si cum suntem desconsiderati de copii deoarece noi nu mai suntem modele pentru ei. pai cum sa fii un model cand nu ai bani nici sa supravietuiesti, dar-mite sa fii imbracat decent, sa ai un telefon la moda si altele care sunt importante pentru ei. degeaba esti un model de comportament si moralitate, imbracat prost si nemancat, plus stresat de diverse probleme cauzate de bani.
asta este parerea mea de om dezamagit, chiar daca sunt foarte optimist de felul meu si daca cineva vrea sa ma contrazica ii astept comentariile.
si acum la final sa aveti un paste fericit, cu sanatate, liniste si multumire sufleteasca alaturi de cei dragi si tot ce va mai doriti voi !
cu respect un om din invatamant
P.S. Salariul unora sau al altora nu ar trebui sa faca obiectul unei legi. Salarizarea bugetarilor este responsabilitatea guvernului, nu a parlamentului. Si nu orice nazbatie votata de parlament poate fi si aplicata.