Parlamentarii din subcomisia de Cod civil au luat miercuri in discutie adoptia unui copil de un cuplu format din persoane de acelasi sex. Astfel, potrivit proiectului de Cod Civil, "doua persoane de acelasi sex nu pot adopta impreuna un copil", adoptia putand fi realizata doar de un cuplu format dintr-un barbat si o femeie.

Presedintele subcomisiei, Daniel Buda, a declarat la finalul sedintei ca subiectul imposibilitatii persoanelor de acelasi sex sa adopte un copil este "extrem de sensibil", avand in vedere ca se discuta de acele relatii de tip homosexual si parlamentarii au dorit practic sa interzica adoptia intr-o astfel de situatie.