Un studiu realizat de Banca Mondiala face o radiografie a sistemelor de pensii din tarile din centrul, estul si sudul Europei. Din proiectiile financiare pe termen lung rezulta, ca daca se mentine rata de inlocuire a salariului prin pensie la nivelele actuale, in absenta altor reforme structurale si in conditiile imbatranirii populatiei, sustenabilitatea sistemului public de pensii nu poate fi asigurata decat prin cresterea accentuata a varstelor de pensionare.

Proiectiile Bancii Mondiale arata ca Romania are nevoie de masuri urgente pentru salvarea fondului de pensii, care risca sa intre in faliment din cauza numarului foarte mare de pensionari in raport cu numarul angajatilor.

Una dintre solutiile rezultate in urma studiului este cresterea varstei minime de pensionare peste pragul de 70 de ani pana in anul 2050 si mentinerea contributiilor la niveluri care corespund varstei actuale de pensionare.

Potrivit BM, deficitul din sistemul de pensii in Romania va depasi 5% din Produsul Intern Brut pana in 2020. Raportul dintre populatia de peste 65 de ani si cea cu varste intre 20-64 de ani va creste de la 23,6% in 2005 la 56,6% in 2050.

Programul de Convergenta, editia 2008 actualizata, transmis Comisiei Europene prevede ca varsta de pensionare va creste, iar posibilitatile de pensionare anticipata vor fi limitate, scrie Mediafax.

Varsta standard de pensionare a crescut

Varsta standard de pensionare a ajuns in acest moment la 58 de ani si 6 luni in cazul femeilor si la 63 de ani si 6 luni pentru barbati. Asa cum prevede Legea 19/2000, varsta de pensionare va creste treptat pana la 1 ianuarie 2014 la 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati, informeaza NewsIn.

Varsta standard de pensionare se stabileste in raport cu data nasterii, iar atingerea tintei pentru 2014 se face progresiv.

* Puteti citi aici studiul integral