Premierul ungar Ferenc Gyurcsany a propus sambata formarea unui nou guvern, sub conducerea unui nou prim-ministru care sa scoata tara din criza, informeaza Reuters. "Gestionarea crizei si alte modificari ce trebuie facute necesita un sprijin politic si social mai puternic decat in prezent", a spus premierul in functie, prezent la un congres al Partidului Socialist Ungar (MSZP).

"Inteleg ca sunt privit ca un obstacol in calea reformelor, in calea unui guvern cu sustinere majoritara si o opozitie responsabila", a adaugat el. "Sper ca este intr-adevar asa, pentru ca voi elimina acest obstacol chiar acum. Propun formarea unui nou guvern sub conducerea unui nou premier", a incheiat Ferenc Gyurcsany.

Liderul socialist conduce guvernul inca din 2004, devenit minoritar din aprilie 2008, cand Democratii Liberi s-au retras din coalitia de guvernare.

Gyurcsany planuieste sa initieze o asa-numita "motiune de neincredere constructiva". Mai exact, daca cel putin o cincime dintre deputati sprijina motiunea, un nou candidat pentru functia de premier este ales, iar Parlamentul voteaza demiterea celui in exercitiu si instalarea celui nou. Procedura nu va determina alegeri anticipate.

"In sens juridic, nu va fi o demisie, ci o motiune de neincredere constructiva, initiata de premier", a spus o sursa apropiata lui Gyurcsany, citata de Reuters. "Daca va exista majoritate parlamentara, am putea avea un nou premier pana la jumatatea lunii aprilie", a adaugat sursa.

Gyurcsany a fost reales in functia de presedinte al socialistilor sambata dupa-amiaza, in cadrul congresului de sambata si duminica.

Cine se ofera

Dupa declaratia premierului in functie, fostul ministru ungar de Finante, Lajos Bokros, a declarat ca ar fi dispus sa conduca un nou guvern ungar, daca i s-ar cere acest lucru, relateaza MTI. "Daca Parlamentul responsabil al Ungariei imi cere sa conduc un guvern pentru solutionarea crizei, sunt pregatit sa accept", a declarat Bokros.

Ministru de Finante in Guvernul socialist-liberal al lui Gyula Horn, Bokros este renumit pentru pachetul sau de austeritate cu acelasi nume, care a scos Ungaria dintr-o criza economica la jumatatea anilor '90.

"Este o datorie a intelectualilor sa foloseasca orice mijloace pentru a promova prosperitatea tarii", a mai spus fostul ministru.

FIDESZ doreste dizolvarea Parlamentului

Fidesz, principala formatiune de opozitie din Ungaria, a anuntat intr-un comunicat ca nu va incepe convorbiri despre formarea unui nou guvern si luni va initia dizolvarea parlamentului. In document se arata ca Partidul Socialist Ungar este de mult timp un partid falit, care vrea ca pretul esecurilor guvernului sa fie platit de cetateni, si chiar si acum face incercari sa ramana cumva la putere. Un partid falit sa nu faca guvern in Ungaria! - se arata in comunicatul presedintiei celui mai important partid de opozitie.