Nicolae Mischie, fost presedinte al Consiliului Judetean Gorj, a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare, cu executare, pentru abuz in serviciu, instigare la fals intelectual si material in inscrisuri oficiale si executarea de lucrari de reparatii fara autorizatie de constructie pentru monumente istorice. Magistratii Judecatoriei Deva au deics, in plus, ca Mischie sa plateasca daune materiale in valoare de 82.653 lei catre Consiliul Judetean Gorj, constituit ca parte civila in proces.

Sentinta poate fi atacata cu apel la Tribunalul Hunedoara, in termen de 10 zile de la comunicare, atat de catre inculpat cat si de catre Parchet, a declarat purtatorul de cuvant al Judecatoriei Deva, judecator Cornelia Filimon.

Sapte capete de acuzare

Fostul presedinte al CJ Gorj a fost judecat pentru sapte fapte penale, primind o pedeapsa totala de trei ani si jumatate de inchisoare pentru acuzatiile de abuz in serviciu, instigare la fals intelectual, instigare la fals material in inscrisuri oficiale si executarea unor lucrari de reparatii fara autorizatie de constructie a cladirilor reprezentand monumente istorice.

El a fost achitat pentru infractiunile de abuz in serviciu contra interesului public, abuz in serviciu in forma calificata si pentru instigare la infractiunile de fals material in inscrisuri oficiale.