Senatul va lua luni o decizie referitoare la Ordonanta de urgenta privind introducerea pasapoartelor electronice. In cadrul dezbaterii de miercuri nu a fost intrunit numarul necesar de voturi, iar daca acest lucru se repeta, ordonanta va fi aprobata tacit. Tot luni, in cursul dupa-amiezei, este programat un nou miting al credinciosilor ortodocsi, in ciuda precizarilor formulate de oficialii Ministerului de Interne, care au dat asigurari ca cifra 666 nu exista in aceste documente.

Numarul fiarei si o dictatura la care nici Ceausescu nu a visat

Calugarul Teodosie Balan, de la manastirea Petru Voda, a fost prezent miercuri in plenul Senatului unde a impartit materiale impotriva introducerii pasapoartelor biometrice. El a solicitat o varianta in care pasapoartele electronice sa fie emise doar la cerere, pentru cei care doresc sa calatoreasca in SUA: "Ne propunem sa modifice OUG, astfel incat cine vrea act biometric sa faca cerere scrisa, iar noua celorlalti, care socotim ca suntem atinsi in constiinta noastra religioasa de aceasta masura venita din afara si strecurata pe sest, fara dezbateri, sa ni se dea dreptul sa folosim actele pe care le avem", a declarat calugarul, care a vorbit "in numele ortodoxiei bisericii din ultimii 2000 de ani". "Nu numarul deranjeaza, ci alte doua lucruri. Este un foarte bun candidat, cel mai bun candidat, sa devina semnul fiarei, prin implant. Al doilea, faptul ca nu este un candidat, ci un executant a ideii statului totalitar-global. Din momentul acesta va incepe o dictatura la care Nicolae Ceausescu nu a visat", a mai spus calugarul.

Cifra 666 nu exista in pasaport

"Cifra 666 nu exista in pasaport, nu exista nici cod de bare, iar mediul de stocare contine elemente de securizare precum imaginea faciala si impresiunea digitala a doua degete pereche", a explicat Aurel Vasile Sime, seful Directiei Generale de Pasapoarte. "Sunt unele dintre cele mai sigure pasapoarte electronice din lume", a precizat Sime.