Circa 200 de membri si simpatizanti ai organizatiei Noua Dreapta au pornit, duminica, la Cluj-Napoca, in jurul orei 13.00, intr-un mars comemorativ in memoria lui Avram Iancu, informeaza NewsIn.

La mars a participat si presedintele Noua Dreapta, Tudor Ionescu, care a declarat ca marsul este un moment de sarbatorire a victoriei revolutiei romanesti din 1849. "Ne aflam astazi, aici, in fata monumentului memorandistilor, si ne vom deplasa intr-un mars memorial Avram Iancu, prima editie, pe Bulevardul Eroilor, catre Piata Avram Iancu, in primul rand pentru a marca si a sarbatori implinirea 160 de ani de la victoria revolutiei romane din Transilvania. Anul trecut maghiarii au sarbatorit cu fast 160 de ani de la declansarea revolutiei de la 1848 si au avut motive sa o faca pentru ca unul din obiectivele revolutiei maghiare a fost unirea Transilvaniei cu Ungaria. In 2009, noi, romanii, avem motive sa sarbatorim pentru ca, in urma cu 160 de ani, revolutia maghiara a fost infranta si cea romana a triumfat", a declarat Ionescu.

Acesta a adaugat ca membri Noua Dreapta din mai multe judete din Transilvania au venit sa participe la mars, iar motivul pentru care a fost ales municipiul Cluj-Napoca este faptul ca Avram Iancu a studiat aici la liceu si la facultate si tot aici Dieta transilvana a votat, in mai 1848, in mod unilateral, unirea Transilvaniei cu Ungaria.

Legat de faptul ca marsul nu a primit autorizatie din partea Primariei Cluj-Napoca, Tudor Ionescu a declarat ca astfel de manifestari nu au nevoie de autorizatie.

Participantii la marsul Noii Drepte au arborat steagul organizatiei, steagul Romaniei, precum si mai multe fotografii cu Avram Iancu. In cele circa 40 de minute inainte de a pleca in mars, dar si in timpul manifestarii, participantii au scandat "Noi suntem romani, aici pe veci stapani", "Unitate nationala", "Romania romanilor", "Noi suntem romani", "Tinutul secuiesc, pamant romanesc", si au intonat cateva versuri din melodia lui Vasile Seicaru "Iancu la Tebea".