Guvernul a adoptat, in sedinta de sambata, ordonanta de urgenta care modifica legea achizitiilor publice. Practic, ordonanta aduce modificari in sensul reducerii termenelor de finalizare a procedurilor de atribuire a contractelor. Legea achizitiilor publice a fost modificata dupa consultari cu reprezentantii Comisiei Europene.

"Am modificat Legea achizitiilor publice, prin care, pe de o parte, eliminam unele bariere birocratice, intarim controlul si transparenta banului public, iar nu in ultimul rand, scurtam termenele si procedurile existente in achizitiile publice, astfel incat sa poata fi realizate investitiile pe care Guvenulul si le-a propus, la timp, dar cu intarirea controlului modului de utilizare a banului public", a declarat Emil Boc, citat de NewsIn, la finalul sedintei de Guvern de sambata.

"Aceasta modificare este ceruta pe de o parte de punerea in acord a reglementarilor din Romania cu reglementarile europene, tinand cont ca si la nivelul UE a fost scurtat termenul de organizare a licitatiilor publice in vederea unei mai bune gestionari intr-un an de criza a resurselor financiare publice, cu intarirea controlului si transparentei", a adaugat primul ministru.