Armele furate de la Ciorogarla au fost date in urmarire internationala, caracteristicile acestora fiind transmise, in urma cu o saptamana, structurilor operative din toate tarile cu care anchetatorii colaboreaza la nivel institutional, au declarat surse din randul anchetatorilor, citate de NewsIn.

Potrivit surselor, au fost recoltate zeci de amprente si urme ADN, acestea fiind si cele mai concludente probe care au dus la arestarea celor trei militari de la UM Ciorogarla. Astfel, ADN-ul lui Marius Tudorache, seful dispozitivului de paza, a fost gasit pe o lada de arme din care au fost furate mai multe pistoale. De asemenea, urmele lui au fost recoltate si dintr-o zona situata la trei metri in afara unitatii, in care acesta nu avea ce cauta.

La fel, urmele ADN si amprentele celorlati doi au fost recoltate din depozit, desi acestia au declarat la audierile preliminare ca nu au intrat niciodata acolo. De altfel, fisa postului nu prevede accesul in depozit.

Anchetatorii cred ca furtul a avut loc in noaptea de 27 spre 28 ianuarie si ca ar putea exista si persoane din afara unitatii care sa fi luat parte la furt. S-a stabilit ca placile din azbociment ale primului gard imprejmuitor au fost scoase si dupa furt montate la loc, iar gardul de sarma a fost taiat. Armele, conform cercetarilor de pana acum, au fost carate prin padure cu o caruta pana la margine de unde au fost preluate cu o masina de teren.