Procesul Romaniei contra Ucrainei de la Curtea Internationala de Justitie (CIJ) de la Haga pentru delimitarea platoului continental din Marea Neagra a avut un cost total de aproape 630.000 de euro in perioada 2004-2009, a informat Ministerul de Externe la solicitarea NewsIn.

Cei patru ani si patru luni de la Haga - care s-au materializat in mii de pagini de documentatie, nesfarsite ore de munca ale echipei de 18 oameni care a reprezentat interesele Romaniei, sute de harti si grafice si 400 de pagini de pledoarii orale - au costat statul roman 628.500 de euro. Aceasta suma - precizeaza MAE - este mai mica decat jumatate din suma prognozata initial, in 2004, reducerea fiind explicata prin faptul ca cea mai mare parte din activitatea de elaborare a pledoariilor a fost efectuata de componenta romana a echipei.

Deschiderea unui caz la CIJ nu presupune costuri de judecata pentru o tara membra ONU, resursele financiare fiind cheltuite pe salariile echipei din MAE care a muncit pentru acest proces, pe aspecte logistice, dar mai ales pe onorariile expertilor straini care au asistat echipa din Romania. "Sustinerea unui caz in fata CIJ presupune cele mai reduse costuri in comparatie cu alte instante internationale. De exemplu, in cazul tribunalelor arbitrale, toate cheltuielile implicate de activitatea tribunalului se suporta in mod egal de parti, costurile fiind mult mai mari decat la CIJ. In cazul CIJ, toate costurile procedurilor sunt suportate din bugetul CIJ (parte a bugetului ONU). Statele nu platesc taxe judiciare, cheltuieli administrative sau pentru traducere. Singurele cheltuieli suportate de o parte la diferend sunt privitoare la pregatirea si editarea documentelor scrise si a textelor pledoariilor orale, plata muncii consilierilor straini si expertilor tehnici si cheltuielile aferente fazei orale legate de prezenta echipei la Haga pe durata audierilor", a explicat MAE, la solicitarea NewsIn.

Chiar daca a cheltuit 630.000 de euro pentru acest proces Romania a obtinut, in schimb, potrivit deciziei din 3 februarie a CIJ, aproape 80% din suprafata aflata in disputa, adica o buna parte din platoul continental si zona economica exclusiva la care avea pretentia.