"Ma bucur ca s-a terminat, cu un rezultat bun, care a confirmat munca unei echipe", a declarat agentul Romaniei la CIJ, Bogdan Aurescu, pentru HotNews.ro, la cateva ore dupa terminarea sedintei de la Haga. El crede ca rezultatul procesului, "un succes", demonstreaza cat de neintemeiate au fost toate "aprecierile neprofesioniste" care spuneau ca CIJ va trasa o linie de demarcatie intre cele doua variante propuse de cele doua tari, "ca sa impace si capra si varza".

Usurare, este sentimentul agentului Romaniei la Curtea Internationala de Justitie, Bogdan Aurescu, dupa terminarea procesului, moment marcat de pronuntarea hotararii in sedinta solemna in Palatul Pacii de la Haga. "Ma bucur ca s-a terminat, cu un rezultat bun, cu confirmarea muncii unei echipe. Ma bucur pentru echipa", a spus Aurescu. Intr-un interviu acordat in septembrie 2008 HotNews.ro, el a declarat ca nu va putea spune cum se simte, in plan personal, ca sef al delegatiei Romaniei in procesul impotriva Ucrainei decat dupa terminarea procesului si dupa pronuntarea sentintei.

O sentinta care reprezinta "un succes al aplicarii dreptului, in primul rand", o solutie avantajoasa pentru Romania, o hotarare care demonstreaza ca argumentatia Romaniei a fost corecta, din moment ce linia trasata de Curte merge pe algoritmul sustinut mereu de echipa romanesca atat in negocierile cu ucrainenii, cat si in argumentatiile in fata Curtii.

"Niciodata CIJ nu atribuie 100% din suprafata revendicata unei tari si este firesc, pentru ca partile pot avea pareri subiective. Insa daca ne uitam la proportii, adica 80% acordat Romaniei si 20% Ucrainei, este clar ca reprezentarea partii romane privind suprafata la care a crezut ca este indreptatita a fost mai aproape de adevarul juridic", a explicat Aurescu solutia CIJ, adaugand ca "ceea ce Curtea decide este adevarul juridic".

El a reiterat ca hotararea CIJ este de-acum in vigoare, este definitiva, obligatorie si executorie si ca nu este nevoie de nicio demarcare a apelor teritoriale, nu e nevoie de balize sau alte marcaje, pentru ca linia stabilita de Curte este una foarte clara. "Este o linie mai buna decat orice propunere facuta Romaniei de cealalta parte, fie ea sovietica sau ucraineana", a subliniat el.

Pe de alta parte, Aurescu crede ca decizia CIJ a demonstrat "cat de neintemeiate erau acele aprecieri neprofesioniste care spuneau ca CIJ va da un rezultat la jumatatea variantelor propuse de cele doua tari, sa impace si capra si varza". "Am spus ca e complet eronat si solutia arata ca am avut dreptate. Asa cum am mai spus si in septembrie, am aratat ca putem sa si castigam. Exista sentimentul ca intotdeauna noua, romanilor, trebuie sa ni se intample ceva rau, ca suntem intotdeauna nedreptatiti. Si iata ca nu e asa. Ca putem si castiga", a subliniat el.

Cum a castigat Romania? Ce parti ale argumentatiei romanesti a retinut CIJ?

"Aproape toate argumentele Romaniei, pozitia Romaniei cu privire la jurisdictia CIJ, pozitia Romaniei cu privire la aria relevanta pentru delimitare", a aratat Aurescu. Mai mult, Curtea nu a retinut deloc singurul element pe care partea ucraineana si-a bazat argumentatia si pe care l-a repetat de fiecare data: lungimea coastelor sale folosita ca argument pentru delimitarea unor spatii maritime mai mari.

Acest argument a fost repetat obsesiv in pledoariile Ucrainei, iar Aurescu l-a folosit in contra-argumentatia sa din septembrie, in fata Curtii, prezentand schita "Castravetele". Adica povestea elevului care este scos la lectie si singurul lucru pe care il stie e lectia cu castravetele. A fost un episod care a adus un zambet pe figurile celor 15 judecatori, la randul lor profesori universitari care stiu cum se comporta studentii care nu stiu subiectul.

Mai mult, Curtea a aratat ca Insula Serpilor nu are nici un fel de efect asupra liniei de delimitare, acceptand astfel una dintre cele cinci linii de argumentatie ale partii romane, care arata ca Insula nu este integrata coastei ucrainene.

"Curtea nu s-a pronuntat daca Insula Serpilor este stanca sau insula pentru ca nu a fost nevoie, nu a avut nevoie sa se pronunte. Chiar daca un oficial ucrainean tocmai a declarat ca CIJ nu s-a pronuntat si este o insula, prin urmare. Nu are relevanta in decizia Curtii daca e insula sau stanca, pentru ca CIJ nu a avut nevoie de alte argumente decat pozitia geografica, ce a indicat ca nu e parte integranta a coastei ucrainene", a detaliat Aurescu.

Resursele din zona apartinatoare Romaniei

Aurescu a spus ca in zona respectiva sunt 70 de miliarde de metri cub de gaz si 12 milioane de tone de petrol. "Este o informatie pusa la dispozitie de colegii mei, sunt estimari preliminare, avand in vedere evaluari din anii '70-'80, este o estimare maximala", a subliniat el. Ceea ce inseamna ca de-abia acum, cand zona ne apartine, se pot face studii detaliate pentru a afla clar care sunt resursele naturale si cantitatea lor, dar asta deja nu mai tine de MAE.