Suspectul de crima de la Brasov are intre 28 si 35 de ani, intre 1.60-1.70 m inaltime si purta o haine de culoare neagra in momentul jafului, a anuntat purtatorul de cuvant al IJP Brasov, comisar-sef Liviu Naghi, care a dat publicitatii portretul robot al asasinului. Doua persoane au fost ucise si una ranita, joi seara, la Brasov, dupa ce un barbat a incercat sa fure banii de la o casa de schimb valutar.

Naghi a precizat ca suspectul avea ten masliniu si accent tabacic, purta haina neagra, camasa alba, pantaloni de stofa deschisa la culoare si caciula neagra. El purta ochelari si avea in mana o geanta.

Politia a facut apel la cei care au informatii sa-i contacteze pe cei care se ocupa de acest caz sau sa sune la 112.

Martorii sustin ca incidentul s-a produs in momentul in care o angajata a casei de schimb valutar, care ar fi avut asupra sa bani a iesit din unitate, incercand sa urce intr-o masina. A fost atacata de un barbat inarmat care a tras mai multe focuri de arma catre autoturism.

Liviu Naghi nu a precizat ce marca era pistolul folosit de agresor.

Unul dintre angajatii firmei care colecta banii a fost ucis. De asemenea, un trecator care a incercat sa intervina a fost impuscat in cap si a decedat. Naghi a afirmat ca acesta era absolvent al Facultatii de Mecanica si nu lucra in structurile militare, asa cum s-a vehiculat.. IJP Brasov va recompensa familia victimei, a anuntat Liviu Naghi.

Zona unde s-a produs incidentul a fost izolata de politisti si jandarmi. In jur de 350 de persoane participa la operatiunile de cautare a suspectului. Martorii au afirmat ca atacatorul ar fi fugit spre Tampa.

Naghi a precizat ca cercul de suspecti s-a restrans semnificativ.

UPDATE: Presedintele Traian Basescu a semnat vineri Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului National „Serviciul Credincios” in grad de Cavaler lui Lala P. Gheorghe Dumitru, anunta Administratia Prezidentiala.

Seful statului a conferit decoratia in „semn de recunostinta si apreciere pentru spiritul civic si curajul de care a dat dovada in incercarea de a prinde, cu pretul vietii, un infractor deosebit de periculos”, joi, la Brasov, in timpul unui atac armat.