CSAT a avizat reducerea cu 20% a posturilor din structurile centrale ale MApN

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 20 ianuarie 2009, 21:49 Actualitate | Esenţial


Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) s-a reunit marti, la Palatul Cotroceni, in sedinta, prima la care a participat presedintele Senatului, Mircea Geoana. Printre deciziile adoptate in cadrul sedintei, conduse de presedintele Traian Basescu, au fost retragerea Romaniei din Brigada multinationala pentru operatiuni ONU, semnarea Memorandumului de Intelegere intre Romania si Irak si reducerea cu 20 la suta a posturilor din structurile centrale ale MApN, se precizeaza intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

CSAT a decis in sedinta de marti ca Romania sa-si retraga fortele din cadrul Brigazii multinationale in asteptare cu capacitate de lupta ridicata pentru operatiuni ONU (SHIRBRIG). Potrivit comunicatului Administratiei Prezidentiale, hotararea CSAT este un pas procedural obligatoriu ca urmare a deciziei luate de cele 14 state componente de a se retrage unilateral din aceasta structura, relateaza NewsIn.

Potrivit Ministerului Apararii Nationale, scopul acestei initiative este acela de a contribui la imbunatatirea capacitatii de desfasurare rapida a fortelor ONU in misiuni de mentinere a pacii, inclusiv umanitare, conform prevederilor Capitolului VI al Cartei ONU – Rezolvarea pasnica a diferendelor.

Cooperarea in cadrul SHIRBRIG se realizeaza pe baza “Sistemului de Aranjamente al Fortelor ONU in Asteptare (UNSAS)”, la care Romania a aderat in 1997 (aderarea la SHIRBRIG a avut loc in 1999). Statele membre, candidate si cu statut de observator sunt: Austria, Canada, Danemarca, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Romania, Spania si Suedia, Finlanda, Lituania, Slovenia, Irlanda, Portugalia, Cehia, Chile, Iordania, Japonia, Senegal, Egipt si Ungaria. Alte state, precum Africa de Sud, Botswana, Ghana, Japonia, Malaezia, Slovacia, Tailanda si Uruguay, si-au exprimat intentia de a adera la initiativa.

Romania contribuie la SHIRBRIG cu o companie de infanterie, 11 ofiteri si subofiteri de stat major si cinci posturi in Comandamentul SHIRBRIG.

Militarii romani vor contribui cu sprijin umanitar si medical si activitati de instruire in Irak

CSAT a aprobat semnarea Memorandumului de Intelegere intre Romania si Republica Irak ce reglementeaza tipurile de operatii si activitati de non-combat pe care militarii romani continua sa le desfasoare in Irak, in acord cu autoritatile de la Bagdad. Astfel, militarii romani vor asigura sprijin umanitar si medical in regiunile Tallil si Bagdad si vor desfasura activitati de instruire si consiliere pentru membrii Fortelor de Securitate Irakiene.

Autoritatile de la Bagdad au invitat Romania ca, impreuna cu alte state, sa continue participarea la efortul de stabilizare si reconstructie a Irakului, prin prezenta militarilor romani si dupa data de 31 decembrie 2008, data la care a expirat mandatul Coalitiei Multinationale, infiintata in baza rezolutiilor ONU. Pe 22 decembrie 2008, la solicitarea presedintelui Traian Basescu, Parlamentul a aprobat continuarea prezentei fortelor romanesti in Irak dupa 31 decembrie 2008. In acest context, au avut loc negocieri bilaterale romano-irakiene pentru stabilirea detaliilor tehnice ale continuarii prezentei militarilor romani in Irak.

CSAT a avizat reducerea cu 20 la suta a posturilor din structurile centrale ale MApN

Ministerul Apararii Nationale va trebui sa-si reduca cu 20 la suta numarul de posturi din structurile centrale ale ministerului, conform deciziei adoptate, marti, in cadrul sedintei CSAT. In contextul discutiilor privind organigrama structurilor centrale ale Ministerului Apararii Nationale, precum si despre numarul aferent de posturi, s-a avizat propunerea de reducere a numarului de posturi din structurile centrale ale ministerului.

La sedinta CSAT de marti au participat presedintele Senatului, Mircea Geoana, primul-ministru, Emil Boc, ministrul interimar al administratiei si internelor, Dan Nica, ministrul apararii nationale, Mihai Stanisoara, ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, ministrul justitiei si libertatilor cetatenesti, Catalin Marian Predoiu, directorul Serviciului Roman de Informatii, George-Cristian Maior, directorul Serviciului de Informatii Externe, Mihai Razvan Ungureanu, seful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, consilierul prezidential pentru securitate nationala, Iulian Fota, secretarul CSAT, general-locotenet Ion Oprisor, si purtatorul de cuvant al presedintelui Romaniei, Valeriu Turcan.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1128 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Cu cita intirziere ! (Marţi, 20 ianuarie 2009, 22:12)

    STEFAN A. [utilizator]

    Reducerea cu 20 % a posturilor din conducerea MApN, adica, mai putini generali, colonei, s.a.m.d.
    Incet ,incet, mai reducem numarul de ofiteri superiori care maninca o gramada de bani si fac lucrari de nivel de locotenent.
    Speram sa nu fie pensionati azi, si miine angajati din nou la MApN, ca angajati civili !


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by