In alte UE ca Germania, Franta, Ungaria si Cehia cumulul pensiei cu salariul este limitat. In nici una din tarile metionate un pensionar cu pensie de la stat nu poate castiga mai multi bani dupa retragere decat in timpul activitatii. In Germania, fostilor angajati ai statului li se interzice sa aiba alt venit tot de la stat. In Ungaria, cumulul de venituri este permis, dar suprataxat. In Cehia, legislatia este construita astfel incat cei care au fost angajati la stat nu pot fi reangajati in sistemul public dupa pensionare. Astfel, cumulul este imposibil.

Germania interzice cumulul. Potrivit reprezentantilor Ministerului Muncii si Protectiei Sociale este interzis cumulul pensiei de stat cu salariul platit din bani publici. “Aceasta situatie nu apare in Germania deoarece, in general, functionarii publici trebuie sa se pensioneze la varsta de 65 de ani. Oricum, dupa aceasta varsta, chiar si daca se pensioneaza anticipat, aceste persoane nu se mai pot angaja la stat.

Toti cei care lucreaza pentru statul german reprezinta o cateorie speciala pentru care sunt regelementari clare. Sigur ca nu este interzis ca o persoana cu pensie de la statul german sa lucreze pentru o companie privata, dar si in acest caz este interzis ca venitul acestuia sa depinda de contracte cu statul”, a explicat pentru HotNews.ro Heike Hielfer, purtatorul de cuvant al Ministerului Muncii din Germania. Reprezentantul ministerului a explicat ca in acesta categorie speciala intra functionarii din ministere, primarii, functionarii din administratia locala, politistii, militarii si chiar artistii care au lucrat la institutiile statului.

Ungaria suprataxeaza. In sistemul de pensii maghiar, cumulul pensiei cu salariul de la stat este posibil, dar cu anumite conditii. “Nu exista diferentiere intre cei care au lucrat la stat si cei care au muncit in domeniul privat. In ceea ce priveste cumularea pensiei cu salariul, el este permis dar exista o cota maxima, care se calculeaza in functie de salariul minim pe economie si in functie de ultimul salariu.

Cei care s-au pensionat de la stat, au o noua slujba si cumuleaza cele doua venituri sunt insa mai aspru taxati. Taxele sunt mai mari atat pe salariul pe care il castiga cat si pe pensie, taxele sunt aproape duble. Trebuie sa mentionez insa ca legislatia pensiilor este in permamenta schimbare si la noi”, a explicat pentru HotNews.ro Kancsal Peter, reprezentantul Casei Nationale de Pensii a Ungariei.

La finalul anului trecut guvernul maghiar a decis sa elimine din 2009 cea de a 13-a pensie. Tot la finalul anului trecut, executivul de la Budapesta a emis o serie de hotarari prin care functionarilor publici li s-au taiat cateva sporuri, in special celor care detineau functii de conducere. Oficialii maghiari au anuntat ca vor face o economie de peste 100 de milioane de euro.

Cehia face imposibil cumulul. Legislatia din Republica Ceha nu prevede in mod expres inderdictia cumulului pensiei cu salariul de la stat. “Nicio persoana care este angajata la stat nu poate cumula cele doua venituri deoarece exista prevederi prin care se elimina aceasta posibilitate. Pentru angajatii statului, cumulul pensiei cu salariul este permis pensionarilor care s-au pensionat pe limita de varsta numai pe o perioada mai mica de un an.

Prima problema este faptul ca legislatia muncii interzice sa fii angajat la stat pentru o perioada atat de scurta. Astfel, nimeni nu poate sa fie si angajat la stat si sa primeasca si pensie. Restul cetatenilor pot cumula cele doua venituri pentru o perioada mai mica de un an in cazul in care sunt pensionati pentru limita de varsta. In cazul in care sunt pensionati anticipat au dreptul sa cumuleze pensia si salariul pana ajung la varsta de legala de pensionare”, a declarat Faltus Marujac, reprezentantul Czech Social Security Administration.

Franta plafoneaza. La finalul anului trecut, pe 17 decembrie, parlamentul francez a votat legea finantarii sistemului de securitate sociala, unde se prevede, printre altele, ca persoanele care sunt angajate la stat pot sa cumuleze pensia cu salariul, dar in limita unui plafon. “Aceste modificari se aplica tuturor categoriilor de pensionari si angajati din Franta. Nu exista diferentiere”, a declarat Elise Hermant, purtator de cuvant al Ministerului Muncii din Franta.

Legislatia franceza prevede ca un pensionar are posibilitatea sa cumuleze pensia cu un alt venit, dar suma totala nu poate depasi valoarea ultimului salariu castigat. Pe pagina de Internet a ministerului se prezinta si un exemplu: un pensionar are o pensie de 1.500 de euro, iar ultimul sau salariu a fost de 3.000 de euro. Acesta se angajeaza dupa pensionare, dar salariul sau de la noua slujba nu poate depasi cuantumul de 1.500 de euro, deoarece daca ar depasi acesta suma cumulata cu pensia ar depasi plafonul de 3.000 de euro.

Pensionarii din Franta mai pot opta pentru alta formula de calcul. Astfel, venitul cumulat din pensie si salariu sa fie mai mic decat cuantumul de 160% din salariul mediu pe economie din Franta.