Intr-un comunicat dat publicitatii luni, Ministerul Sanatatii precizeaza motivele demiterii directorului Cristian Banu. In primul rand, laboratorul de radiologie al spitalului nu a incadrat suficienti asistenti medicali, motiv pentru care sambata, duminica si in perioada sarbatorilor legale, acesta nu functioneaza. "Conducerea nu s-a preocupat de incadrarea acestor posturi, neorganizand in ultimele luni niciun concurs de ocupare a acestor posturi", arata comunicatul.
In plus, unul dintre aparatele de radiologie nu functioneaza de circa sase luni, iar reprezentantii spitalului nu au luat masuri pentru repararea acestuia. La sectia de pneumologie, echipa de control a ministerului a constatat ca nu exista tuburi de oxigen portabile pentru ventilatia pacientilor. La camera de garda, baloanele de ventilatie de unica utilizare sunt refolosite, desi sterilizarea lasa de dorit.
Alte nereguli au fost semnalate in lipsa unor reguli de conduita a vizitatorilor si colectarea intarziata a deseurilor cu potential infectios.
"In urma acestui control, ministrul sanatatii a dispus incetarea contractului de management incheiat cu managerul Spitalului Clinic de Boli Infectioase și Tropicale «Prof. Dr. Victor Babes». De asemenea, se va mai analiza si situatia laboratorului de radiologie al aceluiasi spital", se mai arata in comunicatul citat.
Actiunea de control, arata comunicatul ministerului, a avut ca scop principal verificarea capacitatii spitalelor de profil din Capitala de a asigura asistenta medicala si urgentele, in conditiile cresterii din ultima perioada a infectiilor respiratorii.
Cristian Banu: Este vorba de epurare politica
In replica, managerul spitalul a declarat ca niciuna dintre motivele invocate de Ministerul Sanatatii nu poate fi probat.
"Este inadmisibil. Sunt pur si simplu revoltat. Este vorba despre epurare politica. Nici macar o acuzatie nu poate fi probata", a declarat Cristian Banu, intr-o conferinta de presa.
Cateva dintre contra-argumentele managerului:
- Performanta financiara: extrasul de cont dovedeste ca spitalul avea in cont 20 miliarde de lei, in 31 decembrie, cu toate datoriile achitate, fara a fi afectat actul medical
- Functionarea serviciului de radiologie: Nefiind un spital de urgenta, nu suntem obligati sa tinem serviciul de radiologie non-stop
- Nu a scos la concurs doua posturi de medici: In doua zile de la eliberarea posturilor, am cerut scoaterea la concurs. Probabil ca in sertarele ministerului pe undeva exista blocata aceasta hartie.
Doar acest fapt in sine este strigator la cer si daca as putea as incadra-o la fapte penale.
Guvernul Boc trebuie sa faca vidanjarea Romaniei de excrementele liberale !
Cristian Banu a fost si el numit pe criterii politice, PNL-ul gasindu-i la acea vreme "un loc caldut" pentru ca a esuat in ocuparea altuia ma "gras". /
Noi nu avem ce le face, dar e bine ca odata la 4 ani isi dau intre ei in cap.
data < rezultatelor > este " obligator " data prelevarii
< probelor > . Asta la spitalul in cauza !!
[ se mai pierd si probe ...-si ,cei cu asta , nu-i asa ? ] .
S-auzim numai de bine !
Chiar mi-au fost gresite analizele copilului la o clinica particulara si le-am repetat la ei si Cantacuzino.
E cusuta cu ata alba.
Sa se duca dnul ministru la ginecologie la Pantelimon unde la terapie intesiva cand(dupa, in fine) am nascut eu fuma un rezident!!
Plus un fum la capatul holului exact langa wc, ca fumau toti si asistente si dr. Si eu cu punga de dren dupa mine.
Si dupa aia ma mai intreba o asistenta de ce fumati dna, ca nu face bine (imi miroseau hainele a fum, ca eu nu fumez)?
Primele masuri cand a fost uns director au fost vopsirea bordurilor si schimbarea bancii!
Bine ca a fost schimbat, un derbedeu mai putin!
Acel aparat de radiologie al spitalului care nu mai functioneaza este unul din cele mai moderne in Romania (as putea spune) conectat la o retea informatica (nu trebuie sa consumi filme si alte substante ca sa vezi o radiografie, se poate folosi un calculator din oricare sectie pentru a vedea o POZA). Din nefericire SPAGA ceruta a fost prea mare pentru contractul de mentenanta al acestui aparat si nu s-au inteles la procente => pot astepta bolnavii sa treaca weekendul (mai cu un somnifer, mai cu o ignoranta....). De-aici rezulta si calitatea actului medical (ca nu e bine sa te iei cu sefu' in gura ca sa iti puna la dispozitie aparatura, instrumentele si materialele necesare; risti sa fii "obligat" sa iti dai demisia).
Si totusi Babes este mai sus decit alte "muzee" gen Pantelimon, Spitalul de Boli Dermato-Venerice ... si altele (Slava Domnului ca nu am circulat prin toate).
Cum pestele de la cap se impute, ce nu s-a facut 20 ani, nu se va face nici de-acum inainte; singurii care vor avea de suferit suntem noi toti, mai ales cei care au probleme de sanatate (ca nu am mai vazut in vreo tara din UE sa se omoare lumea la rind pentru a-si lua retetele compensate)