Autoritatile de la Bagdad si cele de la Bucuresti semneaza, miercuri, un acord pentru a autoriza mentinerea trupelor romane in Irak dupa 31 decembrie, data la care expira mandatul ONU, relateaza AFP, citat de NewsIn.

Tot miercuri, Guvernul irakian va semna acorduri similare cu Salvador, Estonia si NATO, care au contingente de cateva sute de soldati.

Numarul militarilor romani aflati in prezent in Irak se ridica la 498, potrivit site-ului Ministerului Apararii.

Surse neoficiale de la Bagdad au confirmat ca negociatorii romani au parasit marti seara capitala irakiana, dupa o lunga runda de negocieri, transmite corespondentul RRA.

Guvernul irakian a semnat marti seara, in extremis, acorduri si Australia si Marea Britanie pentru a autoriza prezenta trupelor acestor doua tari in Irak dupa 31 decembrie.

Marea Britanie trebuia sa semneze pana la 31 decembrie seara, cand expira oficial mandatul ONU pentru fortele coalitiei din Irak, pentru a legaliza prezenta trupelor sale in tara in 2009.

In 23 decembrie, Parlamentul irakian a votat o rezolutie prin care a acordat mandat Guvernului sa semneze direct cu guvernele tarilor din coalitie acordurile care stabilesc cadrul legal pentru prezenta trupelor acestor tari, dupa expirarea mandatului ONU.

Statele Unite, care dispun de 146.000 de soldati pe teren, au semnat inca din luna noiembrie un acord cu Irakul, care prevede retragerea completa a fortelor americane pana la sfarsitul anului 2011.

Dupa 1 ianuarie trupele straine vor cere permisiunea irakienilor pentru orice operatiune militara. De asemenea, vor avea nevoie de mandat judecatoresc pentru a aresta un suspect.