Instanta militara decide, luni, daca generalii Mihai Chitac si Victor Athanasie Stanculescu vor fi tratati medical in inchisoare sau vor fi eliberati.

Potrivit expertizelor INML, Stanculescu sufera de zece boli, cele mai multe de natura cardiovasculara, dar si de leucemie cronica. Si Mihai Chitac are nevoie de proteza valvulara si pentru aceasta trebuie sa faca o operatie by-pass la inima, transmite Realitatea TV. Conform raportului medico-legal, acestia pot fi tratati in inchisoare.

Cei doi fosti generali sunt internati in spitalul penitenciarului Jilava, dupa ce au fost condamanti la 15 ani de inchisoare pentru omor deosebit de grav, in timpul evenimentelor de la Timisoara din 1989, cinci ani de interzicere a unor drepturi si degradare militara.