Mecanismul de cooperare si verificare in domeniul justitiei si luptei anticoruptie va fi mentinut pentru Romania pana cand vor fi indeplinite toate obiectivele de referinta, a declarat purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray, informeaza NewsIn.

Secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, a precizat ca, potrivit Tratatului de aderare a Bulgariei si Romaniei, se pot aplica clauze de salvgardare timp de trei ani dupa aderare, dar ca "nu exista niciun termen-limita pentru mecanismul de cooperare si verificare".

"Nu dorim rezultate senzationale, insa dorim sa vedem un sistem functional, care sa depisteze problemele si sa le solutioneze", a adaugat secretarul general al Comisiei Europene.

"Mecanismul va inceta in momentul in care sunt indeplinite obiectivele de referinta (benchmarks)", a spus purtatorul de cuvant.

Romania si-a asumat, odata cu aderarea la UE, indeplinirea a patru obiective de referinta (benchmarks), Comisia Europeana neconstatand in niciunul dintre rapoartele de pana acum suficiente progrese pentru a elimina vreunul dintre obiective.

Astfel, Romania trebuie sa asigure un proces judiciar mai transparent si mai eficient, printr-o responsabilizare crescuta a Consiliului Superior al Magistraturii, precum si sa monitorizeze impactul aplicarii noilor coduri de procedura civila si penala.

Al doilea obiectiv de referinta cere monitorizarea nou infiintatei Agentii Nationale de Integritate, "care sa emita hotarari cu caracter obligatoriu pe baza carora sa se poata aplica sanctiuni disuasive".

Obiectivul numarul trei prevede "continuarea seriei de anchete profesioniste si impartiale in cazuri de coruptie la nivel inalt. Asigurarea stabilitatii juridice si institutionale a cadrului anticoruptie, in special prin mentinerea procedurii actuale de numire si revocare a procurorului general al Romaniei, a procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie si a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General".

Ultimul obiectiv se refera la adoptarea unor masuri suplimentare de prevenire si de lupta impotriva coruptiei la nivelul administratiei locale.