Presedintele Traian Basescu s-a declarat, vineri seara, optimist in ceea ce priveste depasirea perioadei de criza economica, spunand ca "apocalipsa televizata nu este reala", dar ca Romania trebuie sa intre intr-o "batalie" pentru pastrarea locurilor de munca, transmite Mediafax.

"Apocalipsa televizata nu e reala, daca in fiecare seara transmiteti la televizor ca doua sute de muncitori au fost disponibilizati dintr-o parte, trei sute din alta, se creaza impresia dezastrului. Sigur, exista costuri ale crizei, dar industria romaneasca functioneaza", a declarat presedintele Traian Basescu la combinatul siderurgic Mechel din Campia Turzii.

Seful statului a spus, totusi, ca "Romania trebuie sa intre intr-o batalie pentru pastrarea locurilor de munca".

  • Trebuie luate masuri pentru a tine marile societati in functiune

El a adaugat ca este sustinuta in dezbateri televizate ideea potrivit careia IMM-urile din Romania produc 70% din PIB. Presedintele a tinut sa contrazica aceste afirmatii, amintind ca mare parte din intreprinderile mici si mijlocii lucreaza pentru a furniza produse si servicii catre marile companii.

"Noi am pierde batalia pentru locurile de munca daca nu am lua masuri pentru a tine marile societati in functiune. Se vorbeste despre faptul ca intreprinderile mici si mijlocii care au asigurat cresterea economica a Romaniei, insa celor care au aceasta abordare le-as aminti ca cea mai mare parte a intreprinderilor mici si mijlocii sunt furnizori pentru marile societati, iar daca acestea nu mai produc, nici intreprinderile mici si mijlocii nu mai au cui se adresa, de aceea mi se pare ca punctul central al masurilor care trebuie luate pentru anul 2009 este crearea conditiilor pentru ca marile societati sa continue sa functioneze", a spus Basescu.

In acest context, presedintele a precizat ca masurile pe care viitorul Guvern le va lua trebuie sa vizeze mentinerea in functiune a marilor companii.

  • Locul crizei nu e Romania, locul crizei nu e sistemul bancar romanesc

Intrebat daca este optimist in privinta depasirii crizei economice, presedintele a raspuns afirmativ, el spunand ca a fost optimist in acest sens inca de la inceput. In acest context, el a apreciat ca sistemul bancar romanesc este solid, mentionand ca "bancile mama" trebuie sa continue sa trimita in tara noastra fluxul de bani cu care bancile sa crediteze economia romaneasca.

"Sunt optimist pentru ca locul crizei nu e Romania, locul crizei nu e sistemul bancar romanesc", a raspuns presedintele la intrebarea unui ziarist.

"Sistemul bancar a asigurat credite de peste 40 de miliarde de euro pentru industrie si consum, dar acesti bani nu au fost produsi in Romania, ci au venit de la actionarii majoritari ai bancilor din Romania, acum «bancile mama» trebuie sa continue sa asigure banii pentru sistemul bancar romanesc. Sper ca acest lucru sa fie abordat foarte serios la Consiliul European", a mai declarat Basescu.

  • Trebuie temperate excesele in solicitari si creat un parteneriat intre companii si sindicate

In plus, presedintele a insistat pe crearea unui parteneriat intre conducerile companiilor si sindicatelor, spunand ca a vazut acest parteneriat la combinatul din Campia Turzii.

"Ma refer la faptul ca in perioade de criza trebuie temperate excesele in solicitari si am convingerea ca aici se va realiza acest parteneriat. Compania (Mechel din Campia Turzii - n.r.) nu va trece la disponibilizari, pentru ca in programele de revizie si modernizare poate implica salariatii societatii", a afirmat Traian Basescu.

Presedintele a atras atentia ca oamenii "au cam uitat cum este munca in companii", deoarece in ultimii ani se vorbeste foarte mult despre servicii, insa "cei care garanteaza locurile de munca si prosperitatea sunt in industrie".

"Criza poate ne ajuta sa revitalizam munca si pretuirea industriei", a afirmat Basescu.

Intrebat cand va avea concluzii la vizitele pe care le face la companii, presedintele a spus ca ar vrea sa le aiba "undeva saptamana viitoare, dar industria romaneasca are toata perspectiva sa treaca de aceasta criza, daca reuseste parteneriatul intre sistemul bancar, Guvern si industrie".

"Toate unitatile au contracte pe termen lung, marea problema este finantarea pentru a realiza productia, retinerea bancilor de a finanta productia trebuie sa fie atenuata, aici mi se pare zona cea mai sensibila", a spus acesta.

Presedintele Traian Basescu a vizitat, vineri, si fabrica Nokia de la Jucu, iar la finalul discutiilor cu conducerea unitatii a spus ca aceasta nu este afectata de criza economica mondiala si ca locurile de munca de aici sunt sigure.

De la fabrica Nokia de la Jucu, presedintele Traian Basescu a mers la combinatul siderurgic Mechel din Campia Turzii. La iesirea din combinatul siderurgic de la Campia Turzii, presedintele si-a facut poze cu angajatele, apoi a plecat catre municipiul Cluj-Napoca.

In cursul serii de vineri, Traian Basescu este asteptat la o intalnire la Primaria Cluj-Napoca cu primarul Emil Boc.

Presedintele Basescu a mai vizitat, in aceasta saptamana, uzinele Dacia din Mioveni si Ford din Craiova, combinatul Oltchim din Ramnicu Valcea, societatea ArcelorMittal din Galati, santierele navale Damen din Galati si Daewoo din Mangalia si uzina Upetrom din Ploiesti.