Instanta a decis ca Andrei Iucinu este mostenitorul lui Tinu si are dreptul la trei optimi din avere

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 20 noiembrie 2008, 17:24 Actualitate | Esenţial


Andrei Tinu (fost Iucinu) si mama sa, Emilia Iucinu
Foto: AGERPRES
Judecatoria Sectorului 3 a decis, joi, ca Andrei Iucinu este mostenitorul lui Dumitru Tinu si ca are dreptul, alaturi de Ana Maria Tinu la trei optimi din masa succesorala, sentinta putand fi atacata la Tribunalul Bucuresti.

Astfel, magistratii Judecatoriei Sectorului 3 au decis sa anuleze certificatul de mostenitor si sa constate deschisa succesiunea pe numele lui Dumitru Tinu. De asemenea, instanta a hotarat ca mostenirea lui Dumitru Tinu se imparte intre fosta sa sotie, Tamara Tinu, careia ii revine o patrime din masa succesorala si intre Ana Maria Tinu si Andrei Iucinu carora le revin cate trei optimi din avere.

Andrei Iucinu ceruse, initial, Judecatoriei Sectorului 1, anularea certificatelor de mostenitor ale lui Dumitru Tinu detinute de Tamara si Ana Maria Tinu, precum si recunoasterea sa ca mostenitor al fostului director al ziarului Adevarul. Magistratii acestei instante au declinat cauza celor de la Judecatoria Sectoului 3.

“Esenta acestei actiuni este recunosterea calitatii lui Andrei de mostenitor al lui Dumitru Tinu. De aceea, solicitam anularea certificatelor de mostenitor detinute de Tamara Tinu si Ana Maria Tinu, pentru ca ele nu sunt singurele mostenitoare. Actiunea mai are un capat de cerere care vizeaza si dezbaterea succesiunii defunctului”, a declarat, in luna martie, pentru NewsIn, unul din avocatii lui Iucinu, Valeriu Matei.

Reamintim ca magistratii Curtii de Apel Bucuresti au respins definitiv si irevocabil, in data de 28 ianuarie 2008, recursul declarat de Ana Maria si Tamara Tinu impotriva sentintei Tribunalului Bucuresti, care a stabilit ca Andrei Iucinu este fiul fostului director al ziarului Adevarul, Dumitru Tinu.

Atunci, avocatul familiei Tinu, Gheorghe Dragomir, a cerut suspendarea judecarii recursului pe motiv ca Parchetul Prahova a declansat urmarirea penala pentru a elucida cauzele mortii omului de afaceri Dumitru Tinu, el depunand la dosar inscrisuri doveditoare in acest sens. Dragomir a mai sustinut ca exista un dosar de incepere a urmaririi penale cu privire la unul din martorii care au depus marturie pentru Andrei Iucinu, din cauza ca a mintit in fata instantei, avocatul cerand suspendarea si pentru acest motiv. Instanta a decis insa ca argumentele avocatului nu privesc prezenta cauza ce are ca obiect stabilirea paternitatii lui Andrei Iucinu si a respins cererea de suspendare.

Dragomir a pledat pentru casarea instantei de apel in ideea ca Ana Maria si Tamara Tinu au fost decazute ca parti, pe motiv ca n-au platit onorariul de expert desemnat sa efectueze o expertiza cu ADN. Dragomir a mai cerut admiterea recursului pe motiv ca trei dintre martorii care au depus marturie pentru Iucinu au mintit in fata instantei, procurorii demarand cercetari in acest sens.

In replica, avocatii lui Andrei Iucinu au sustinut ca din probele administrate rezulta, fara tagada, ca acesta este fiul lui Dumitru Tinu si au cerut respingerea recursului.

Tribunalul Bucuresti a respins pe 21 mai 2007 apelul formulat de sotia si fiica lui Dumitru Tinu, in procesul avand ca obiect stabilirea paternitatii lui Andrei Iucinu, si a mentinut sentinta Judecatoriei Sectorului 1, potrivit careia Iucinu a fost recunoscut ca fiu al jurnalistului.

Tribunalul Bucuresti a stabilit ca Andrei Iucinu este fiul lui Dumitru Tinu si a retinut in judecarea cauzei ca intre ziarist si Emilia Iucinu "a fost dovedita o convietuire permanenta iar intretinerea materiala s-a exercitat benevol si in mod substantial in favoarea copilului minor".

In motivarea sentintei Tribunalului Bucuresti se arata ca Dumitru Tinu a contribuit "in mod real la acoperirea cheltuielilor legate de cresterea, educarea, dezvoltarea intelectuala si pregatirea profesionala a minorului". In afara acestor argumente, probate cu inscrisuri si martori de Emilia Iucinu, instanta a mai retinut in sentinta prin care l-a recunoscut pe Andrei ca fiu al lui Dumitru Tinu ca nu pot fi ignorate probele expertizei medico-legale pentru cercetarea paternitatii.

Concluziile inrudirii biologice intre Andrei Iucinu si Elena Parvan (sora lui Dumitru Tinu) si Tinu Virgil (nepotul de frate precendent al lui Dumitru Tinu) au aratat ca exista o relatie de inrudire de 94,43% respectiv de 89,21%, a mai retinut instanta. 

















2912 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Iucinu (Vineri, 21 noiembrie 2008, 10:30)

    Eu [anonim]

    Baiatu asta imi da fiori. La fel si numele lui "Iucinu".
    Zici ca e nascut prin impreunarea dintre frate si sora.
    Are aceeasi aliura cu a asasinilor, cel care la impuscat pe Lincoln, ucigasul lui JFK, Brutus cel care la omorat pe Cezar.
    Brrr..urata natie baiatu asta, mi se ridica parul pe spate.
    • 0 (0 voturi)    
      pentru imbecilii care simt nevoia sa scrie ceva (Vineri, 21 noiembrie 2008, 13:43)

      anonim [anonim] i-a raspuns lui Eu

      Poate ca ar trebui sa te epilezi pe spate, sa nu mai risti sa ti se ridice ceva...oricum esti total pe langa subiect, orice om nascut are dreptul de a fi recunoscut de tatal lui, chiar si post mortem ...ce legatura are acest proces cu aspectul fizic, nu inteleg, dar presupun ca ai citit reportajul, nu ai inteles nimik, dar ai simtit nevoie sa scrii si tu ceva..


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version