Grupul G20 al marilor state industrializate si al economiilor emergente "este decis sa consolideze cooperarea" pentru restabilirea cresterii mondiale si sa reformeze sistemul financiar, potrivit comunicatului oficial difuzat la finalul summitului de la Washington si citat de AFP.

G20 asteapta propuneri concrete privind reglementarea, supravegherea si transparenta pietelor pana in data de 31 martie 2009.

G20 a cerut ajungerea la un acord, pana la sfarsitul anului, in negocierile din cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului asupra liberalizarii schimburilor mondiale.

Sefii de stat si de guvern al statelor membre au convenit sa se reintalneasca inainte de 30 aprilie 2009, pentru a verifica punerea a practica a principiilor si deciziilor stabilite sambata.

"Suntem cu totii de acord ca un raspuns politic extins este necesar si acest raspuns trebuie sa se bazeze pe cooperarea macro-economica, pentru a reinstaura cresterea", potrivit comunicatului final al summitului.

Raspunsul care va fi dat in fata pericolului recesiunii trebuie "sa evite efectele negative si sa sustina economiile emergente si in curs de dezvoltare", a precizat o sursa autorizata.

Potrivit aceleiasi surse, nu va fi vorba de un plan de ralansare coordonat la nivel internationa. G20 subliniaza ca fiecare tara va actiona "in functie de conditiile interne" si recunoaste importanta politicilor monetare.

Ministrii de Finante din statele membre G20 vor formula, pana in data de 31 martie 2009, recomandari concrete si precise privind supravegherea, reglementarea si transparenta pietelor.

Ministrii de Finante vor trebui sa actioneze in urmatoarele domenii:

  1. atenuarea caracterului prociclic in politicile de reglementare
  2. propuneri concrete privind armonizarea normelor contabile
  3. intarirea pietelor produselor derivate si reducerea riscului sistemic al acestor instrumente
  4. revizuirea practicilor in materie de remuneratie si in ceea ce priveste incitarea in asumarea riscurilor
  5. revizuirea mandatului si a necesitatilor in resurse ale institutiilor financiare internationale

Medvedev: Structurile de reglementare financiara sunt depasite

Actualele structuri de reglementare financiara sunt depasite si G20 trebuie sa-si asume reformarea totala a sistemului financiar mondial, a declarat presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.

Actuala criza economica globala "dovedeste perimarea unui numar important dintre principiile organizarii economice mondiale dupa cel de-al doilea razboi mondial. Constatam ca multe dintre structurile si sistemele internationale - inclusiv structurile de securitate - create la acel moment sunt depasite", a declarat Medvedev.

"Intreaga arhitectura financiara mondiala trebuie reconstruita, in sensul de a o face mai deschisa si mai dreapta, eficace si legitima. In opinia noastra, G20 trebuie sa devina principalul coordonator al reformei si dezvoltarii sistemului financiar mondial", a adaugat liderul de la Kremlin.

Sarkozy vorbeste despre noua guvernare economica mondiala

G20 se pronunta pentru "necesitatea unei relansari coordonate, concertate a activitatii economice", a declarat Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei.

Sarkozy, presedinte in exercitiu al UE, a evocat acest "summitul istoric" in cursul caruia "tari extrem de diferite" au convenit asupra "unei noi reglementari a pietelor, pentru ca o astfel de criza sa nu se mai produca".

El a subliniat si faptul ca statele membre G20 au cazut de acord asupra stabilirii "unei noi guvernari economice mondiale".

Sarkozy l-a caracterizat pe presedintele american George W. Bush, aflat la finalul mandatului, drept "un partener loial, nu intotdeauna facil, dar loial".

Bush avertizeaza ca protectionismul nu este solutia pentru criza

Presedintele american George W. Bush a avertizat sambata impotriva unei reintensificari a protectionismului in lume, la reluarea lucrarilor summitului G20 de la Washington, consacrat crizei financiare, relateaza AFP.

"Unul dintre pericolele unei crize ca aceasta pe care o traversam ar fi ca oamenii sa incepa sa aplice o politica protectionista", a declarat Bush, cu putin timp inainte de reluarea reuniunii liderilor marilor puteri industrializate si emergente, reuniti de vineri seara in capitala americana.

"Am avut o discutie buna si deschisa ieri seara. Ma bucur ca o vom relua astazi", a adaugat el, subliniind ca "criza nu s-a incheiat".