Cele doua blocuri din Piata Natiunilor Unite nr. 107-108, din Bucuresti cunoscute sub denumirea "Gemenii" vor fi transferate de la Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor in administrarea Consiliului General al Municipiului Bucuresti, se arata intr-un comunicat al Executivului.

Cele 2 cladiri cuprind 128 de apartamente cu destinatia de locuinte de necesitate si vor oferi cazare temporara persoanelor care necesita locuinta in perioada efectuarii lucrarilor de consolidare a cladirilor cu risc seismic si chiriasilor evacuati din imobilele nationalizate. Fiecare dintre cele doua blocuri are in componenta cate 26 de apartamente de 3 camere, 26 de apartamente cu 2 camere si 12 apartamente cu o camera.

Locuintele au fost realizate de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor prin Compania Nationala de Investitii, valoarea totala a investitiei fiind de 34.846.785,86 lei.

Protocolul de predare-primire al imobilelor se va incheia intre partile interesate, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a hotararii de guvern, se mai arata in comunicatul Guvernului.