Judectorul Serghie Deftu (63 de ani) de la Tribunalul Vaslui poate trece criza financiara fara mari dureri de cap. Deftu a intrat in magistratura direct din avocatura, fara concurs. A fost numit judecator in 2006 cu un salariu de aproape 7000 lei de lei la care se mai adauga si pensia de avocat. In octombrie 2008, judecatorul Deftu se pensioneaza asigurandu-si 5300 lei. La scurt timp, proaspatul pensionar solicita reincadrarea ca judecator si va cumula pensia cu un salariu de 7000 lei. Una peste alta, judecatorul si-a asigurat la batranete un venit de peste 12 000 de lei, adica 3300 euro. Deftu a explicat pentru Hotnews.ro ca obiectivul sau este sa obtina un transfer la Vaslui, nu sa cumuleze pensia cu leafa.

Serghie Deftu este unul din cei peste 1000 de avocati care si-au depus incepand cu anul 2005 cerere pentru a intra in magistratura. Deftu mai functionase ca judecator inainte de 89 vreme de 22 de ani. La inceputul anilor 90 a schimbat roba de judecator cu cea de avocat.

In 2006, Consiliul Superior al Magistraturii sustinea ca trebuie sa competeze locurile vacante din magistratura pentru a reduce volumul de dosare. CSM a recrutat pentru posturile de judecator, in baza unor simple interviuri, fara concurs, o serie de avocati. Singura conditie era sa aiba minim 10 ani vechime. Cererea avocatului Deftu a fost aprobata in sedinta din 1 martie 2006.

Administratia prezidentiala refuzase numirea in functia de judecator a lui Serghie Deftu si a altor cinci avocati. “Fiind aproape de varsta pensionarii, numirea acestora in functie apare ca lipsa de perspectiva” isi motiva Administratia Prezidentiala refuzul. CSM a ignorat opinia Presedintiei si l-a numit pe Serghie Deftu judector la Tribunalul Vaslui desi acesta implinise deja varsta legala de pensionare. Dupa 1 an si jumatate, Deftu, cum era de asteptat, si-a atarnat in cui roba de judecator si a iesit la pensie. Dar a facut si pasul urmator: a solicitat sa fie reincadrat in functie, urmand sa cumuleze pensia cu salariu.

Deftu: “Avocatura este pentru tineri”

Serghie Deftu, inca judecator la Tribunalul Vaslui, sustine ca a decis sa renunte la cariera de avocat pentru ca nu mai facea fata. “Ca avocat trebuie sa fugi dintr-o parte in alta. Asta e pentru tineri. Clientul iti cere sa mergi cu el in alte orase. De asta am renuntat, pentru ca nu mai faceam fata”, a declarat pentru HotNews.ro Serghie Deftu.

Decizia CSM de a recruta judecatori din randul avocatilor, primiti fara concurs in magistratura, a fost criticata de societatea civila. “De ce e cautata aceasta profesie? Fie pentru un venit fix si sigur, fie pentru pensia de serviciu (80% din salariu) – asta ii face pe unii avocati aflati la final de cariera sa intre in sistemm unde stau un an si apoi se pensioneaza cu pensia de serviciu. Dupa care legea le permite sa iasa la pensie si sa cumuleze pensia cu o alta calitate, inclusiv cu cea de …avocat”, scria in 2007 pe blogul sau judecatorul Cristi Danilet membru SoJust.

Si asa s-a intamplat. Serghie Deftu a depus in vara o cere de pensionare iar CSM i-a aprobat-o in 9 octombrie. Dupa ce a depus cererea de pensionare, a mai depus o solictare la CSM pentru reincadrare ca judecator. Judectorii au dreptul de a fi reincadrati in munca dupa ce ies la pensie iar legea le permite sa cumuleze pensia cu salariul.

Pensionar cu trei venituri

“Cerere de reincadrare este in analiza la CSM”, sustine Deftu. Daca va fi admisa, fostul avocat va beneficia in acest fel de cel putin trei venituri. Unul este pensia de avocat, al doilea este pensia de judecator si al treilea leafa de judecator reincadrat.

Potrivit declaratiei de avere depusa anul acesta, Deftu a castigat 80 472 de lei ca judecator adica 6706 lei pe luna. Ca judecator pensionar acesta beneficiaza de 80% din leafa adica 5364 lei. Avand in vedere ca a solicitat reincadrarea, care se face pe functia detinuta anterior, Serghie Deftu va lua din nou leafa de 7000 lei. Astfel, judecatorul va beneficia de un venit cumulat de peste 12 000 de lei la care se mai adauga si pensia de avocat.

“Pensia si leafa de judecator sunt singurele mele venituri”

Serghie Deftu sustine ca nu a dorit sa isi rotunjeasca veniturile si ca altul ar fi motivul pentru care a depus atat solicitare de pensionare cat si cea de reincadrare. “De fapt, problema e ca eu doream sa ma transfer la Targoviste unde am casa si celelate bunuri. Am depus cererea care mi-a fost respinsa. Singura cale prin care sa pot sa mai cer o data transferul era sa cer pensionarea si apoi reincadrarea dupa care sa cer transferul”, a explicat judecatorul Deftu.

Pe de alta parte acesta nu neaga ca nu este avantajat de dubla calitate de judecatori si de pensionar bugetar: “Nu mai sunt tanar si in politica nu am voie sa ma bag, afaceri nu am, pensia si leafa ar fi singurele venituri”.