Uitati-va de doua ori inainte sa parcati masina daca mergeti la munte sa va relaxati. Autoritatile locale din Sinaia au inceput sa blocheze rotile masinilor parcate neregulamentar.

Sunt blocate masinile lasate pe trotuare, spatii verzi, alei pietonale, in statiile de taxi si in cele de autobuz.

Deocamdata, actiunea are loc doar in zona centrala a orasului, unde autoritatile spun ca au creat destule locuri de parcare. Politistii comunitari avertizeaza, insa, ca urmeaza sa fie supravegheate si alte zone.

Taxa pentru deblocare este de 70 de lei, iar pentru fiecare zi de intarziere veti achita 100 de lei.

In Sinaia ajung in fiecare week-end circa cinci mii de turisti.