Deputatul Adrian Nastase (PSD) si senatorul Serban Mihailescu (PSD) au toate sansele sa scape de procurori pana dupa alegeri, pentru ca parlamentarii nu se vor grabi sa elaboreze regulamente si vor evita sa voteze avizele cerute de DNA, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale si regulamentul Senatului, care prevede aviz cu votul a jumatate din numarul total al senatorilor, si regulamentul Camerei, care prevede aviz cu votul a 2/3. Potrivit legii fundamentale, ambele Camere ale Parlamentului vor trebui sa acorde aviz cu majoritate simpla, adica jumate plus unu din numarul parlamentarilor prezenti.

Curtea Constitutionala a precizat intr-un comunicat ca “dispozitiile din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”.

Dar parlamentarii se pregatesc sa plece in vacanta pe 15 octombrie, mult inainte de finalul sesiunii parlamentare, pentru a se implica in campania electorala. Altfel spus, corectarea regulamentelor ar trebui sa aiba loc in maxim doua saptamani, urmata imediat de votarea avizelor cerute de DNA. "Daca vor, parlamentarii pot vota si acum avizele cerute de DNA, cu majoritate simpla, in acord cu norma constitutionala. Nu-i obliga nimeni sa astepte noile regulamente", au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare, care s-au declarat insa sceptice ca se va intampla asa. In plus, modificarile s-ar putea face repede, intr-o singura zi, fiind vorba de o simpla modificare.

Or, este putin probabil ca PSD, PNL, PC si PRM, care blocheaza constant in Parlament anchetele DNA, sa se grabeasca in elaborarea unor regulamente noi astfel incat procurorii sa-si poata continua cercetarile. In alte doua dosare in cazurile Nastse si Mitrea, deputatii au respins avizul cerut de DNA pentru ca fostii ministri PSD sa poata fi urmariti penal.

Dosare intoarse din instanta

Adrian Nastase mai asteapta aviz in dosarele Matusa Tamara si Zambaccian II. In ultimul dosar este anchetat pentru modul in care a obtinut un teren cumparat de la fostul deputat PSD Gabriel Bivolaru, fostul premier fiind suspectat luare de mita şi trafic de influenta.

Serban Mihailescu este cercetat pe motiv ca, in perioada cat a ocupat functia de Secretar General al Guvernului, a primit de la consilierul guvernamental Fanel Pavalache arme de vanatoare, desi fostul ministru nu avea permis de port arma. Mihailescu este acuzat de primire de foloase necuvenite si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Toate cele trei dosare au ajuns deja in instanta, insa dupa aproape doi ani de judecata s-au intors la DNA, judecatorii declarand nule probele din cauza unor presupuse vicii de procedura. Ca sa refaca insa actele de urmarire penala, procurorii DNA au nevoie de avizul Parlamentului in cele doua cazuri.