23 august 2008: Cod galben de canicula, Formula 3 in jurul Palatului Parlamentului, Oprescu si Tariceanu inaugureaza piete mobile pentru fermieri iar Mircea Geoana cere modificarea CSAT. In portul Constanta se afla o fregata germana care face parte din Gruparea Navală Permanentă nr. 1 a NATO din Mediterana.

23 august 1989: Palatul Parlamentului se numea Casa Poporului, fermierii erau tarani, traficul era mai mult decat lejer in Capitala, pentru ca nu prea existau masini, iar prezenta unei nave NATO in portul Constanta ar fi insemnat, cel mai probabil, razboi cu Alianta Nord Atlantica.

2008 este cel de-al 19-lea an fara mitingurile specifice comunismului, fara zeci de mii de muncitori incolonati disciplinat, fara pionieri cu pancarte dedicate celui mai iubit fiu al tarii, fara discursuri care infierau capitalismul decadent si laudau viitorul de aur al comunismului.

Au ramas insa, si in prezent, paradele militare care blocheaza circulatia de Ziua Nationala a Romaniei, 1 decembrie, in nordul Bucurestiului, iar discursurile s-au modificat, laudand valorile occidentale.

Unii politicieni au ramas aceiasi iar unii medici au devenit politicieni.

Decizia din 23 august 1944, controversata si in prezent

In 23 august 1944, tanarul Rege Mihai il destituia pe maresalul Antonescu si anunta intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste, alaturi de care Romania luptase pana la acel moment.

La putere a fost instalat un guvern format de coalitia Blocul National Democratic, din care faceau parte taranistii, liberalii, social-democratii si comunistii.

Istoricii nu s-au pus inca de acord daca decizia a fost cea mai buna pentru Romania. Unii spun ca am fi putut negocia mai bine, astfel incat Romania sa nu fie considerata stat invins la finalul celui de-al doilea Razboi Mondial.

Alti istorici afirma ca a fost singura solutie viabila, la acel moment, pentru revenirea Transilvaniei in interiorul granitelor tarii.

Ne apropiem de termenul acordat Romaniei de Silviu Brucan pentru o democratie autentica, dar nici romanii, ca si istoricii, nu s-au lamurit daca a fost bine ca s-au intors armele impotriva nemtilor, daca a fost revolutie in 1989 sau lovitura de stat or daca se traia mai bine in comunism sau in Uniunea Europeana.