Toti elevii liceului particular din Sighetu Marmatiei, unde examenul de bacalaureat ar fi fost fraudat, au fost pusi oficial sub urmarire penala, potrivit Realitatea Tv. In acelasi timp, procurorii au pus sub acuzare 40 de profesori, membri din comisia de bacalaureat si corectori, care i-ar fi ajutat pe copii sa copieze.

Cei 126 de elevi de la Grupul Scolar pentru Industrie Mica si Servicii din Sighetul Marmatiei sunt acuzati de procurorii DNA de cumparare de influenta, dupa ce fiecare ar fi platit 1.000 de lei pentru a promova examenul de bacalaureat.

Pana acum erau doar trei persoane urmarite penal, si anume directoarea liceului particular, o eleva care s-ar fi ocupat cu colectarea banilor de la colegii sai, precum si presedintele comsiei de bacalaureat, acuzat de luare de mita. Eleva este cercetata in stare de libertate de procurori, dupa ce a recunoscut in fata procurorilor ca a strans bani de la peste 100 de colegi si i-a dat profesorilor corectori. In schimb, directoarea liceului a fost retinuta pentru 29 de zile.

Tanara a afirmat ca a fost rugata chiar de directoare sa stranga acesti bani, in schimbul promisiunii ca toti cei aproximativ 120 de elevi ai Grupului Scolar vor obtine note de trecere la examen. In plus, 6 dintre elevii unitatii de invatamant au picat examenul de bacalaureat, fiind posibil ca acestia sa fie cei care au dezvaluit frauda de la Grupul Scolar din Sighetu Marmatiei.

Procurorii au perchezitionat, in urma cu doua saptamani, Grupul Scolar pentru Industrie Mica si Servicii din Sighetu-Marmatiei, precum si locuintele unor membri ai comisiei de la Bacalaureat dupa aparitia informatiilor legate de fraudarea examenului de bacalaureat.