247 de elevi au fost eliminati in total, anul acesta, de la probele examenului de bacalaureat din cauza ca au fost prinsi copiind, a declarat, pentru Mediafax, consilierul personal al Ministerului Educatiei, Mihaela Suciu. Numarul elevilor dati afara din examen in 2007 pentru copiat sau tentativa de a copia a fost de 117. Cifra este dubla comparativ cu anul trecut, insa raportata la acuzatiile de frauda la bacalaureat care au curs in toate zilele examenului, pare mica.

Campionii fraudelor de la bacalaureat au fost anul acesta bucurestenii. Fraudele sau tentativele de frauda au fost descoperite gratie unei supracomisii a Ministerului Educatiei, care a efectuat controale in scoli in toate zilele de examen. Si metodele de copiat s-au diversificat. Clasicele copiute sau manualele deschise pe sub banci lasa, usor, usor, locul tehnicilor mult mai sofisticate. Potrivit Realitatea Tv, opt pacienti au ajuns intr-o singura zi la ORL, intr-una din zilele bacalaureatului, din cauza castilor minuscule folosite la copiat.

  • Riscurile "meseriei"

Handsfree-ul minuscul nu e foarte ieftin si nici nu se gaseste pe toate drumurile. Costa 800 de lei, iar comerciantii care vand asa ceva nu sunt usor de gasit. Cum functioneaza el? Un magnet se introduce in ureche si un colier care se aseaza in jurul gatului, conectat la un telefon mobil. Mai e nevoie doar de un prieten care dicteaza rezolvarea subiectelor si examenul e ca si rezolvat. Medicii atrag, insa, atentia ca magnetul care se introduce in urecehe poate provoca infectii grave. Medicul Maricel Visan de la Clinica ORL a Spitalului Universitar Coltea a declarat, pentru Realitatea Tv, ca in timpul examenelor, intr-o singura garda, au existat opt cazuri de pacienti carora le-au ramas blocate in urechi castile si a fost nevoie de interventii chirurgicale pentru extragerea dispozitivelor de copiat.

  • Va cadea Adomnitei?

Presedintele Agentiei de Evaluare si Asigurare a Calitatii Educatiei, Gheorghe Radulescu, a cerut ieri demisiile ministrului Educatiei, Cristian Adomnitei, si a secretarului de stat Zvetlana Preoteasa, ca urmare a fraudelor descoperite in acest an la examenul de bacalaureat. El a prezentat si mai multe lucrari de bacalaureat aproape identice si acuzat faptul ca exista carti de comentarii. "manuale de copiat", cum le-a numit profesorul, iar elevii nu mai simt nevoia sa invete, ci doar sa copieze din aceastea.

"Mijloacele prin care s-a copiat sunt atat de diverse, de la simpla rupere a foilor si pana la dictarea lor in clasa, nu mai spun cele audio, care fac deliciul presei, absolut toate metodele s-au folosit pentru a pune in practica aceasta grava eroare de management ... ca ministrul invatamantului spune ca el este manager. El trebuia sa prevada acest lucru; stia toata tara; mai putin ei."

  • BAC-ul, pe masa DNA

Inspectoratul Scolar Bucuresti a anuntat ca va sesiza Parchetul si Directia Nationala Anticoruptie in legatura cu un posibil caz de coruptie la Bacalaureat, dupa ce mai multi elevi de la Liceul "George Enescu" din Capitala au spus ca ar fi dat bani pentru a primi note mai mari la examen. Tot in Bucuresti, 10 profesori supraveghetori au fost eliminati din comisii, fiind acuzati ca au fost neglijenti in supravegherea elevilor.

  • Uniunea Studentilor cere reintroducerea examenului de admitere in facultati

In urma scandalurilor care au marcat desfasurarea examenului de bacalaureat din acest an, Uniunea Studentilor din Romania a cerut reintroducerea examenului de admitere in facultati. Reprezentantii Uniunii si-au motovat solicitarea spunand ca au efectuat un sondaj on-line la care au participat 150 de absolventi de liceu, iar 99% dintre acestia au afirmat ca au copiat sau cunosc cazuri de elevi care au copiat la bacalaureat. In aceste conditii, Uniunea Studentilor considera ca este nevoie de o evaluare mai stricta a viitorilor studenti.

Crezi ca cifra elevilor eliminati din examen reflecta numarul real al celor care au copiat? Cunosti cazuri de frauda la bac si metode de a "fenta" atentia profesorilor?