Un militar a fost ucis si alti trei au fost raniti astazi, 13 iunie, in jurul orei 5.00, ora Romaniei, in Afganistan, dupa cum anunta MApN intr-un comunicat emis HotNews.ro.

Militarii Batalionului 300 Infanterie Galati se aflau intr-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat - Kabul). Patrula, formata din patru transportoare amfibii blindate, a fost atacata de forte insurgente cu armament usor si aruncatoare de grenade, la aproximativ 50 km de Qalat, fiind lovite doua transportoare.

In urma atacului, fruntasul Claudiu Marius Covrig, aflat in primul dintre transportoare, a fost ucis. Militarii raniti au primit asistenta medicala la fata locului si si-au continuat misiunea, participand la securizarea zonei conform procedurilor standard de operare in astfel de situatii.

In sprijinul militarilor atacati a fost trimisa forta de interventie rapida a batalionului. Militarul decedat a fost transportat la Baza Lagman din Qalat.

Conducerea Ministerului Apararii isi exprima profundul regret pentru aceasta pierdere si este alaturi de familia greu incercata.

Este cel de-al doilea militar roman mort in Afganistan in acest an, dupa ce, in luna martie, un alt soldat a fost ucis in misiune.

In acest moment, in Afganistan se afla Batalionul Sfantul Andrei 300 din Galati.

Pana in acest moment, in razboiul din Afganistan au murit cinci soldati romani.

Starea militarilor raniti in Afganistan este stabila

Cei trei militari raniti sunt sublocotenentul Marius Vasile Apostol (24 de ani), sergentul major Daniel Dumitru Drugan (26 ani) si caporalul Marius Barbu (30 de ani), din cadrul Batalionului 300 Infanterie Galati, informeaza un comunicat al MApN.

"Militarii au fost transportati la spitalul din baza Lagman, Qalat, unde este evaluata starea lor de sanatate si primesc ingrijiri medicale. In acest moment, starea lor este stabila", se mai arata in comunicat.