Parchetul General s-a sesizat din oficiu, vineri, in legatura cu eventuala comitere a infractiunii de omor asupra comandantului navei „Morning Cloud”, Iulian Liviu Iliescu, disparut in urma cu o saptamana in apele internationale ale Oceanului Atlantic, relateaza NewsIn.In urma cercetarilor efectuate la fata locului, anchetatorii au decoperit, in cabina comandantului, pete de culoare rosie, ce pareau a fi de sange.

In vederea solutionarii cauzei, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a inaintat Ministerului Justitiei o cerere de comisie rogatorie internationala, pentru a fi transmisa autoritatilor judiciare americane competente, acestea urmand sa procedeze la efectuarea actelor de cercetare penala, impreuna cu un procuror roman ce se va deplasa saptamana viitoare in SUA.

Comandantul roman s-a imbarcat la bordul navei “Morning Cloud” la data de 5 decembrie 2007, urmand sa fie repatriat la sosirea in portul New Orleans, ca urmare a terminarii contractului. Echipajul navei “Morning Cloud” era format din 26 de marinari: doi romani, opt ucrainieni, noua bulgari, un sarb, un rus, patru turci, un indian si un croat.

Nava “Moning Cloud” a plecat din portul Yuzhny, din Ucraina, in data de 1 mai si se indreapta catre New Orleans, unde trebuia sa ajunga in cursul zilei de marti, 27 mai.

Liviu Iliescu a efectuat, din ianuarie 2003, sase voiaje internationale pe diferite nave.