Studiul Institutului pentru Politici Publice referitor la serviciile publice arata ca 12% din populatie nu are apa curenta si nu este racordata la canalizare iar 55% din locuintele marilor orase nu sint bransate la reteaua de termoficare. In schimb, tarifelele la apa si caldura sint piparate, in top situindu-se: Bacau, Oradea, Zalau si Sfintu Gheorghe. Cel mai mic numar de politisti este in Bistrita - 1 politist la 1597 de locuitori, iar cel mai mare in Buzau - 1 politist la 300 locuitori.

Studiul IPP acopera perioada 2004-2007 si cerceteaza toate orasele resedinta de judet, plus Bucurestiul si primariile de sectoare. La nivel de tara, raportul arata ca exista localitati unde facilitatile sint comparabile cu cele din secolul XIX.

Cu toaleta-n fundul curtii

Nici macar azi, populatia marilor orase nu are in totalitate acces la retelele de apa si de canalizare, doar 88% din locuitori fiind racordati.

Exista inca unele localitati, precum Vaslui sau Buftea, unde aproape jumatate din locuitori nu beneficiaza nici macar de serviciul de canalizare. Pe de alta parte, exemplele pozitive sunt Cluj Napoca, Galati, Iasi si Timisoara, unde gradul de racordare este de 100%.

Pana si apa ustura la buzunare

Media pe 2007 a pretului unui metru cub de apa a fost de 1,89 lei.

Numeroase municipii practica insa tarife mai mari: Bacau, Oradea si Targoviste (2,63 lei/mc). Acest serviciu este mai ieftin in Targu Jiu (0,62 lei/mc), Cluj-Napoca (1,35 lei/mc) si Deva (1,36 lei/mc).

Paradoxal, acolo unde preturile sunt mai mari, pierderile cresc exponential, au observat cercetatorii de la IPP.

Iarna ne incalzim la lumanare

55% din locuintele romanilor de la orase erau in 2007 debransate de la reteua de termoficare. Motivul: facturile mult prea mari la caldura.

In fruntea clasamentului preturilor practicate de agentii de termoficare se afla Zalaul si Sfantul Gheorghe cu 270 lei/gcal, respectiv 250 lei/gcal.

Ingropati in mormane de gunoi

La sfarsitul lui 2007, in conditiile in care legea serviciilor publice a intrat in vigoare acum doi ani, sapte primarii din Romania (Botosani, Brasov, Deva, Focsani, Ramnicu Valcea, Slobozia si Targoviste) nu aveau strategii pentru serviciile de salubrizare.

In schimb, preturile pentru aceste servicii din orase precum Buzau, Tulcea si Brasov ating aproape dublul mediei nationale (3,2 lei/persoana), respectiv 4,5 lei/persoana.

Politia comunitara- eficienta, dar inexistenta

Tot la sfarsitul lui 2007, municipii precum Oradea sau Baia Mare nici nu infiintasera inca serviciile locale de Politie Comunitara.

Dintre localitatile unde acestea totusi exista, Bistrita ocupa primul loc al eficientei cu 36 de sanctiuni/agent in medie pe an, in timp ce in Buftea media e de 1,4 sanctiuni pe an.

Bistrita are insa cel mai mic numar de politisti (un politist la 1.597 de locuitori), alaturi de Deva (un politist la 1.206 locuitori), in timp ce Slobozia (un politist la 302 locuitori) si Buzau (un politist la 300 de locuitori) se afla in capul listei.