Proaspat revenit in tara, omul de afaceri Sever Muresan a inceput sa faca dezvaluiri referitoare la dosarele in care este anchetat. Numele lui este legat, printre altele, de devalizarea Bancii Dacia Felix. Omul de afaceri spune insa ca Banca Dacia Felix nu a intrat in faliment, ci a fost cedata. Mai mult, Muresan a afirmat ca banca ii datoreaza aproape 40 de milioane de dolari. Luni, la Tribunalul Constanta are loc un nou termen in procesul Dacia Felix. Muresan a mai declarat ca vrea sa-si reia activitatea economica, "a carei imagine vreau sa se reflecte in sport".

"Banca Dacia Felix nu a fost niciodata devalizata de mine pentru ca banca imi datoreaza aproape 40 de milioane de dolari. Patru experti numiti de instanta de la Constanta au constat ca aceasta suma mi se datoreaza. In aceste operatiuni bancare ne bazam pe documente", a declarat Sever Muresan.

"Este o dezinformare, nu Banca Dacia Felix este inculpata in cele 700 de procese in tara. Banca Dacia Felix a intentat procesele celor care au primit credite fara acoperire", a declarat Sever Muresan la Realitatea TV.

"Acest conflict a izbucnit in cadrul Bancii Dacia Felix. Opozantul meu fiind Ion Ilie Mania, care plecase in Italia inainte de 1989 si care s-a reintors dorind sa fie mare investitor la diferite societati din Romania printre care si Dacia Felix, in 1993. Dupa ce a participat la capitalul bancii, a fost cooptat in consiliul de administratie al bancii. In 1994, am constat ca au fost acordate credite de pe ste 20 de milioane de dolari au fost acordate in baza unei garantii false. Dupa multi ani de zile, instantele romanesti l-au condamnat pe Ion Ilie Mania la fals, uz de fals, fals de moneda, dar era prea tarziu si se prescripsese", a declarat Sever Muresan.

Sever Muresan mai spune ca dosarul de evaziune fiscala din Franta, in care a fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare, ar fi fost instrumentat ca urmare a unei sesizari anonime trimisa din Romania. In acel proces era acuzat ca nu a platit 5 milioane de euro fiscului francez.

Omul de afaceri sustine, de asemenea, ca presupusa tentativa ce urma sa aiba loc in Elvetia si in legatura cu care este cercetat, ar fi fost inscenata de un fost angajat care a profitat de ancheta derulata in Romania si ar fi preluat toate activele firmelor detinute de Muresan in Elvetia.