Omul de afaceri Sever Muresan s-a intors, sambata, in Romania, dupa noua luni de arest in Franta, transmite Realitatea TV. "Justitia isi va spune cuvantul", a declarat Muresan, la sosirea pe aeroportul Henri Coanda. Omul de afaceri are luni termen in dosarul Bancii Dacia Felix.

Omul de afaceri va sustine duminica la ora 11.00 o conferinta de presa.

El a fost trimis in Franta pe 21 mai 2007. Decizia a fost luata pe 22 martie 2007 de Curtea de Apel Bucuresti, care a dispus executarea unui mandat de arestare emis pe numele omului de afaceri de Parchetul de pe langa Tribunalul de Mare Instanta din Lille in februarie anul trecut. Hotararea Curtii a fost confirmata de Inalta Curte de Casatie si Justitie din Romania.

Numele lui Sever Muresan este legat de falimentul Bancii Dacia Felix, pentru care a fost arestat, in 1999, in Ungaria, in baza unui mandat de arestare international emis de un judecator de instructie elvetian.

Romanul a fost transferat in Elvetia, unde dupa un an a fost condamnat de Curtea Corectionala din Geneva la trei ani si jumatate de inchisoare, intr-un caz de escrocherie in valoare de 25 de milioane de dolari in detrimentul Bancii Dacia-Felix. Sever Muresan a fost acuzat ca a deturnat cu complicitatea unui bancher roman si a societatilor sale bunurile depuse la Geneva de aceasta banca.